Rusia schimbă regulile jocului: o nouă lege îi dă lui Putin undă verde pentru intervenții militare în străinătate

0
0
Publicat:
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Duma de Stat a Rusiei a aprobat un proiect de lege care extinde semnificativ prerogativele Kremlinului privind utilizarea forțelor armate în străinătate, document care ar putea legaliza noi intervenții militare sub pretextul „protejării cetățenilor ruși”.

Vladimir Putin FOTO: Shuterstock

Actul normativ ar permite președintelui Vladimir Putin să dispună trimiterea de trupe în afara granițelor Federației Ruse în situațiile în care cetățeni ruși sunt arestați, anchetați sau, în viziunea Moscovei, „abuzați” de state străine, instanțe internaționale sau organizații din care Rusia nu face parte, potrivit Politico.

Președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a justificat inițiativa acuzând Occidentul că ar folosi sistemul de justiție ca „o mașinărie represivă” împotriva deciziilor care nu se aliniază pozițiilor europene.

„În aceste circumstanțe, este important să facem totul pentru a ne proteja cetățenii aflați în străinătate”, a declarat acesta.

Proiectul de lege urmează să fie promulgat de Vladimir Putin în termen de 14 zile.

La Kiev, reacțiile au fost dure. Ministerul de Externe ucrainean a catalogat măsura drept o confirmare a „expansionismului rus”. 

„Această decizie poate fi descrisă în două cuvinte: anarhie agresivă”, a declarat pentru purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Heorhii Tîhi.

„Acordându-şi dreptul nelimitat de a folosi forţele de ocupaţie ruse în afara ţării sub pretextul presupusei protejări a cetăţenilor ruşi, Putin admite efectiv că agresiunea a devenit norma politicii de stat ruse”, a adăugat oficialul.

Oficialul a susținut că noua legislație normalizează utilizarea forței militare sub pretexte politice și ideologice.

Disputa survine pe fondul tensiunilor deja ridicate dintre Moscova și Occident, în contextul războiului din Ucraina.

Președintele Volodimir Zelenski a avertizat anterior că statele baltice ar putea deveni posibile ținte ale Rusiei dacă sprijinul pentru Ucraina scade, însă declarația a fost respinsă de oficiali estoni.