Prințesa Kate, prima apariție publică după intervenția chirurgicală din ianuarie. Unde a fost surprinsă soția prințului de Wales

0
Publicat:

Prințesa Kate a apărut în public pentru prima dată după spitalizarea ei de la jumătatea lunii ianuarie, relatează presa britanică, în timp ce mai multe companii media americane au publicat o fotografie ce o prezintă pe prințesa de Wales în timp ce se afla într-un automobil în apropiere de Londra.

Kate Middleton nu mai apăruse în public de 2 luni FOTO captură New York Post

Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, a fost internată pe 16 ianuarie pentru o operație chirurgicală abdominală. Motivele acelei intervenții rămân necunoscute, însă nu este vorba despre un cancer, potrivit casei regale britanice, citată de AFP şi DPA.

Publicând o fotografie şi citând un martor ocular, compania americană Entertainment Tonight, specializată în ştiri despre celebrităţi, a relatat că prinţesa Kate a fost văzută în apropiere de Londra, lângă Castelul Windsor, în dimineaţa zilei de luni.

În acea fotografie, pe care companiile mass-media din Regatul Unit au decis să nu o publice, soţia moștenitorului tronului britanic a putut fi văzută în timp ce purta ochelari de soare şi se afla într-un automobil ce era condus de mama ei, Caroline Middleton.

Site-ul american TMZ afirmă că fotografia a fost realizată de un paparazzo neautorizat.

Potrivit Daily Mail, fotografia nu a fost difuzată în Regatul Unit întrucât Palatul Kensington, reşedinţa oficială a cuplului princiar, "a cerut insistent ca prinţesa Kate să fie lăsată să se recupereze într-un cadru privat".

Biroul de presă de la Palatul Kensington a precizat în acel moment că spitalizarea prinţesei Kate urma să dureze între 10 şi 14 zile, o perioadă relativ lungă şi care a stârnit numeroase speculaţii în tabloidele britanice, pe ale căror prime pagini soţia prinţului William apare adeseori.

Extrem de populară în Regatul Unit, prinţesa Kate îşi petrece convalescenţa în reşedinţa familiei sale din Windsor, la vest de Londra, şi nu îşi va relua activităţile oficiale înainte de Paşte, care va fi sărbătorit de Biserica Anglicană pe 31 martie.

Prinţul William şi-a anulat în ultimul moment participarea, marţi, la o ceremonie organizată în memoria naşului său, regele Constantin al Greciei, la Castelul Windsor, "dintr-un motiv personal", potrivit biroului de presă al cuplului princiar.

Palatul Kensington a anunţat că nu poate "să ofere mai multe detalii" pe această temă, dar a precizat că "prinţesa de Wales, care se recuperează în urma unei intervenţii chirurgicale abdominale, continuă să se simtă bine", potrivit agenţiei britanice PA.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!