Povestea lui Volodimir Mirciuk, comandantul care sperie armata rusă cu tehnologia viitorului. De la afaceri de succes la războiul roboților pe front

Unii îi spun „Maniacul tehnologiei”, alții îi zic simplu „Profesorul” sau „Maranul”. Însă dincolo de aceste etichete se ascunde destinul fascinant al lui Volodimir Mirciuk, cel care astăzi conduce Regimentul de Sisteme Fără Pilot „Lava” din cadrul celebrei brigăzi „Kartia”. Un om care a lăsat în urmă o viață confortabilă în Occident și afaceri de succes pentru a revoluționa modul în care Ucraina se apără în fața invaziei ruse.

„Ori îți găsești a doua nevastă, ori te apuci de triatlon”

Volodimir Mirciuk este originar din Kaluș, regiunea Ivano-Frankivsk. În copilărie se juca cu soldăței de plumb, dar nicio secundă nu s-a gândit că viața îl va duce în armată. A urmat studii economice la Ternopil, iar datorită inteligenței sale a ajuns prin schimb de experiență la Universitatea Tehnică din Dresda. Ulterior, a trecut de o concurență acerbă – 32 de candidați pe un loc – pentru a intra la Universitatea „Ludwig-Maximilian” din München, cea mai prestigioasă instituție de profil economic din Germania.

După absolvire, dorul de casă l-a adus înapoi în Ucraina. A condus o companie internațională, apoi și-a deschis propria afacere în industria lemnului, având 60 de angajați. A călătorit în 38 de țări și a fost mereu un dependent de adrenalină.

„Treceam prin criza vârstei de mijloc și m-am refugiat în sport: alpinism, escaladă, triatlon”, își amintește Volodimir, zâmbind, despre perioada de dinaintea invaziei. „În rândul managerilor există o glumă: când ajungi la o anumită vârstă, ori îți găsești a doua nevastă, ori te apuci de triatlon. Sportul te învață să-ți gestionezi timpul. Însă toate competițiile mele de tip Ironman le-am alergat, de fapt, sub bombardamentele de la Guliaipole,” declara acesta jurnaliștilor de la publicația ucraineană Pravda.

Ziua în care a văzut „Mavic-ul” și l-a simțit pe Dumnezeu

Pe 24 februarie 2022, Volodimir s-a trezit în zgomot de explozii. Privind pe fereastra mansardei spre aeroportul din Ivano-Frankivsk, a văzut coloanele de fum. Spre deosebire de alții, el era pregătit: avea rezerve de hrană, combustibil și arme. S-a înscris ca simplu soldat în Brigada 102 de Apărare Teritorială.

Fără experiență militară anterioară, el și camarazii săi au învățat tactici de luptă de pe YouTube. În mai 2022, au primit de la voluntari prima lor dronă – o mică Anafi. Când au trecut la modelele Mavic 3, Volodimir a înțeles că războiul s-a schimbat definitiv.

„Când am văzut prima dată ce poate face o astfel de dronă, cum poți mări imaginea și vedea inamicul, am simțit că-l văd pe Dumnezeu. Până azi, Mavic-ul rămâne drona mea preferată, o creație aproape perfectă”, povestește militarul publicație pravda.ua.

A devenit primul operator de drone din compania sa. La început, în zona gri, riscurile erau uriașe; dacă drona pierdea semnalul din cauza bateriei, trebuiau să meargă pe jos, prin teritoriul nimănui, pentru a o recupera. Ulterior, au învățat să coordoneze artileria și chiar sistemele HIMARS cu ajutorul imaginilor aeriene, provocând pierderi grele Regimentului 177 de Infanterie Marină al Rusiei.

Infernul de la Krînki: „Apa fierbea de la proiectile”

După ce a absolvit cursurile de ofițeri în vara anului 2023, Mirciuk a primit gradul de sublocotenent și a fost trimis în Donețk, în Brigada 38 de Infanterie Marină, chiar în toiul contraofensivei. Acolo au apărut primele drone FPV, capabile să distrugă tancuri în mișcare.

Însă adevăratul test al focului a venit în toamna aceluiași an, în regiunea Herson, în timpul dramaticei operațiuni de forțare a Niprului. Scopul: crearea unui cap de pod la Krînki, pe malul stâng controlat de ruși.

„Forțarea Niprului a fost o epopee similară cu cele din Al Doilea Război Mondial. Simțeam cu toții că scriem istorie”, spune Volodimir.

Iarna lui 2023-2024 a transformat însă totul într-un coșmar de gheață și foc. „Dimineața, când plecau bărcile spre malul celălalt, inima îți zvâcnea din piept. Apa pur și simplu fierbea din cauza prăbușirii proiectilelor. Bărcile nu aveau sisteme de război electronic (REB) la acea vreme, iar rușii au ucis mulți dintre băieții noștri extraordinari chiar sub ochii noștri.”

De la atelierele 3D la războiul total al roboților

Războiul s-a mutat rapid în sfera tehnologică. În 2025, mutat pe direcția Novopavlivka, Volodimir s-a confruntat cu o nouă armă letală a rușilor: dronele ghidate prin fibră optică, imune la sistemele de bruiaj tradiționale. Logistica ucraineană era la pământ, vehiculele erau distruse noapte de noapte.

Răspunsul lui Mirciuk? Înființarea a cinci laboratoare specializate, dotate cu imprimante 3D, unde au început să construiască de la zero drone și Sisteme Robotizate Terestre (UGV - vehicule terestre fără pilot). Aceste „mașinuțe” robotizate au preluat misiunile logistice sinucigașe, transportând muniție și alimente pe poziții, scrie pravda.ua.

În toamna anului 2025, geniul său tehnic l-a adus în rândurile corpului „Kartia”, sub comanda lui Igor Obolenski („Kornet”). Aici, Volodimir a preluat conducerea Batalionului de Sisteme Fără Pilot „Lava”, transformat recent, în aprilie 2026, în regiment. Noul său indicativ de apel spune totul despre trecutul său: „Morpik” (Marinarul).

Armata condusă ca o afacere și visul de după război

În managementul regimentului, Volodimir aplică reguli stricte din business. Vede totul ca pe o gestionare a resurselor limitate, deși recunoaște că singurul lucru care îl apasă este „zgârcenia” antreprenorială în fața pierderilor de echipamente. Obiectivul lui principal este utilizarea tehnologiei pentru a reduce prezența umană în prima linie: în loc de patru oameni într-un echipaj expus, folosește doar doi, ceilalți operând din buncăre sigure, aflate la kilometri distanță.

Întrebat despre cum vede viitorul după patru ani de război, Volodimir Mirciuk devine reflexiv. Recunoaște că a devenit mai empatic văzând suferința civililor și că setea de dreptate i s-a acutizat. Afacerea lui civilă aproape că nu mai există, mulți dintre foștii angajați fiind acum pe front, în prizonierat sau morți.

„Nu cred că se va termina curând, ambele tabere mai au resurse. Dacă armata se va reforma, probabil voi rămâne în sistem. Avem o experiență uriașă și ar fi păcat să plecăm acum la pescuit.”

Cât despre visuri? La nivel macro, își dorește ca Ucraina să iasă din acest război atât de puternică tehnologic încât să aibă propriul program spațial și să lanseze un satelit pe orbită.

La nivel personal, dorința lui este una extrem de simplă și umană: vrea doar să se întoarcă la triatlonul părăsit în 2022. Să mai alerge măcar o jumătate de Ironman și să traverseze înot Strâmtoarea Bosfor, lăsând definitiv în urmă dronele, exploziile și mirosul de praf de pușcă.