Polițistă condamnată după ce a șantajat un suspect. S-a dat drept „vânător de pedofili” ca să-și plătească datoriile

0
Publicat:

O polițistă din Doncaster, Marea Britanie, a fost condamnată la peste trei ani de închisoare după ce a șantajat un bărbat pe care îl arestase anterior, pretinzând că face parte dintr-un grup de „vânători de pedofili”. Femeia încerca astfel să-și acopere datoriile acumulate din cauza dependenței de jocuri de noroc.

Polițistă din Marea Britanie, condamnată după ce a șantajat un suspect FOTO: South Yorkshire Police

Marie Thompson, în vârstă de 29 de ani, a fost condamnată joi, 30 octombrie, la 40 de luni de închisoare, după ce a pledat vinovată pentru șantaj și obstrucționarea justiției, potrivit The Telegraph.

În octombrie 2022, Thompson, care lucra pentru Poliția din South Yorkshire, a arestat un bărbat suspectat de posesie de imagini indecente cu copii. După ce acesta a fost audiat și eliberat, a primit un e-mail în care i se cerea să trimită 3.500 de lire sterline într-un cont bancar, pentru ca „informațiile să rămână confidențiale”.

Mesajul, semnat de așa-zișii „vânători de pedofili”, spunea: „Ni s-a transmis informația că ați fost arestat pentru activități media care implică copii. Ca organizație care lucrează pentru a proteja copiii de persoane ca dumneavoastră, vă rugăm să ne faceți o donație”.

În aceeași zi, partenera bărbatului a primit și ea un mesaj text prin care i se cerea să răspundă până la sfârșitul zilei.

A încercat să-și acopere urmele

Cei doi nu au dat curs cererii și au raportat incidentul chiar polițistei Marie Thompson, care s-a oferit să „investigheze cazul”. Ea a falsificat însă raportul oficial, notând că victimele nu doresc să depună plângere, iar ulterior le-a spus că expeditorul e-mailului nu a putut fi identificat.

Ancheta a fost închisă, iar cazul a părut rezolvat. Totuși, în martie 2023, Thompson a fost mutată din echipa respectivă, iar dosarele sale au fost preluate de un alt polițist. Noul anchetator a verificat numărul de telefon din mesajul trimis partenerei bărbatului și a descoperit că era același cu cel folosit de Thompson în documentele oficiale.

Așa a fost dezvăluit întregul plan. Polițista a fost arestată în octombrie 2023 și suspendată imediat din funcție.

Dependență de jocuri de noroc și datorii mari

În timpul procesului, instanța a fost informată că Marie Thompson suferea de o formă severă de dependență de jocuri de noroc și avea datorii considerabile în momentul comiterii faptei.

Judecătorii au decis o pedeapsă de peste trei ani de închisoare, considerând că acțiunile sale au subminat grav încrederea publicului în poliție.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort