Noul președinte al Poloniei avertizează în privința lui Putin: „Este gata să invadeze şi alte ţări”

0
Publicat:

Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat la Helsinki, a declarat că țara sa și Finlanda nu au încredere în „bunele intenţii ale lui Vladimir Putin”.

Karol Nawrocki și președintele Finlandei, Alexander Stubb/FOTO: X

Cele două ţări membre NATO sunt în alertă maximă de la invadarea Ucrainei de către trupele Moscovei, în februarie 2022. Polonia se învecinează cu enclava rusă Kaliningrad, precum şi cu Ucraina şi Belarus, ţară aliată a Moscovei, în timp ce Finlanda are o frontieră lungă de 1.340 de kilometri cu Rusia, scrie News.ro.

„În aşteptarea, desigur, a unei păci pe termen lung, a unei păci permanente, care este necesară regiunilor noastre, considerăm că Vladimir Putin este gata să invadeze şi alte ţări”, a declarat Nawrocki.

Tocmai de aceea ne dezvoltăm forţele armate, parteneriatul şi relaţiile cu aliaţii noştri”, a adăugat el, fără a da exemple concrete.

El a mai estimat că „arhitectura de securitate” din întreaga regiune s-a schimbat şi, recent întors de la Casa Albă, a avut grijă să spună că preşedintele american Donald Trump este „singurul lider al lumii libere” care îl poate forţa pe Vladimir Putin să negocieze.

Săptămâna trecută, președintele Donald Trump l-a asigurat pe omologul său polonez că SUA nu va retrage trupele din Polonia, ba chiar e gata să trimită „și mai mulți” soldați.

Nici măcar nu ne-am gândit să retragem trupele din Polonia (...) Vom ajuta Polonia să se protejeze”, a spus preşedintele american, aşezat alături de oaspetele său în Biroul Oval.  

Pe de altă parte, la Varşovia, prim-ministrul polonez Donald Tusk a anunţat marţi închiderea frontierei ţării sale cu Belarus, ca răspuns la manevrele militare comune ruso-belaruse.

„Din motive de securitate naţională, vom închide frontierele cu Belarus, inclusiv trecerile feroviare, în legătură cu manevrele Zapad, începând de joi noaptea, la miezul nopţii”, a declarat şeful guvernului.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG