Noul premier italian obţine votul de încredere al deputaţilor după ce a pledat pentru Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul premier italian, Matteo Renzi, a obţinut marţi, votul de încredere din partea deputaţilor, după un discurs în care a afirmat că Italia are un rol important în viitorul Europei, potrivit AFP.

„Europa nu este duşmanul Italiei”, a declarat Matteo Renzi, în vârstă de 39 de ani, în prezent cel mai tânăr prim-ministru din întreaga Uniune Europeană.

Noul şef de guvern a fost votat de către 378 de deputaţi, din 599 prezenţi. Un singur deputat italian a dorit să se abţină, iar ceilalţi 220 au votat împotrivă.

Partidul Forza Italia, adus pe scena politică italiană de Berlusconi, a decis să voteze împotriva noului guvern, însă a anunţat că ar putea vota proiectele legislative din viitor, favorabile partidului.

„Astăzi, Europa nu oferă speranţe, deoarece dezbaterea europeană s-a redus la virgule şi procente. Ne dorim o Europă la care Italia va aduce o contribuţie fundamentală, fiindcă fără Italia nu exista Europa”, a declarat Matteo Renzi.

Afirmaţiile premierului italian vin în contextul în care ţara sa va prelua preşedintia Uniunii Europene în cel de-al doilea semestru din 2014.

Matteo Renzi a obţinut marţi noaptea votul de încredere asupra programului său de guvernare, caracterizat de premier ca fiind o schimbare radicală şi imediată a ţării.

De asemenea, în premieră, noul prim-ministru al Italiei a anunţat că în cabinetul său jumătate dintre membri vor fi femei, adăugând faptul că acest lucru se întâmplă „pentru prima oară în istoria Italiei”.

Matteo Renzi este în acest moment cel mai tânăr premier din Europa, la doar 39 de ani. Sarcina viitorului cabinet italian nu este una uşoară dacă ţinem cont de problemele economice ale acestei ţări. Datoria publică a Italiei s-a ridicat la valori uriase, de aproape 2.000 de miliarde de euro, adică circa 130% din PIB-ul ţării.


Citeşte şi:

Cine este Matteo Renzi, politicianul care va deveni cel mai tânăr premier din istoria Italiei

În urmă cu doar două săptămâni, Matteo Renzi anunţa că nici nu ia în calcul să preia funcţia de premier fără a fi ales de popor. Calculele s-au schimbat între timp, iar Renzi, liderul în vârstă de 39 de ani al Partidului Democrat, va deveni cel mai tânăr premier din istoria ţării.

Matteo Renzi, cel mai tânăr prim-ministru al Italiei

Liderul Partidului Democrat (PD) Matteo Renzi a fost însărcinat în mod oficial de către şeful statului, Giorgio Napolitano, să formeze noul Guvern italian, relatează AFP.

Noul şef al Guvernului italian Matteo Renzi a depus jurământul. Jumătate dintre miniştrii propuşi sunt femei

Matteo Renzi, liderul formaţiunilor de centru-stânga, a depus jurământul în calitate de premier al Italiei, devenind şi cel mai tânăr premier din Uniunea Europeană. Acesta a acceptat vineri, în mod oficial, să formeze noul cabinet italian, după o întâlnire de aproape trei ore cu preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”