Negocierile pentru pace în Ucraina se mută la Geneva. Delegația Moscovei, condusă de Vladimir Medinski

0
Publicat:

Discuţiile dintre Moscova, Kiev şi Washington privind încheierea războiului din Ucraina se vor muta la Geneva săptămâna viitoare, iar delegaţia rusă va fi condusă de Vladimir Medinski, consilier de la Kremlin, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Vladimir Medinski FOTO EPA-EFE

Agenţiile de ştiri ruseşti l-au citat spunând că discuţiile vor avea loc marţi şi miercuri. Acestea vin după două runde de negocieri de la Abu Dhabi, la care echipa Rusiei a fost condusă de Igor Kostiukov, şeful serviciilor de informaţii militare.

Un consilier prezidenţial ucrainean le-a confirmat jurnaliştilor că delegaţia Kievului se pregăteşte pentru discuţii la Geneva, transmite Agerpres.

Revenirea lui Medinski, care a condus echipa rusă la discuţiile anterioare din Turcia, în 2022 şi din nou anul trecut, ar putea semnala că Rusia se aşteaptă ca atenţia să se mute dincolo de problemele de securitate, către puncte mai largi de dezacord între părţile beligerante.

După aproape patru ani de război şi în ciuda eforturilor intense ale preşedintelui american Donald Trump de a pune capăt a ceea ce el numeşte o "baie de sânge" fără sens, Rusia şi Ucraina rămân încă pe poziţii îndepărtate în chestiuni cheie, printre care teritoriul şi controlul asupra centralei nucleare de la Zaporojie.

Surse ucrainene au criticat anterior modul în care Medinski a gestionat discuţiile, acuzându-l că a oferit lecţii de istorie echipei ucrainene în loc să se angajeze în negocieri substanţiale.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă