Ministrul german al Apărării: „Avem nevoie de tancuri noi şi, sincer, nu-mi pasă de unde vin banii”

0
Publicat:

Germania trebuie să comande rapid noi tancuri Leopard pentru a le înlocui pe cele care vor fi livrate Ucrainei, a declarat miercuri ministrul Apărării, Boris Pistorius, adăugând că nu îi pasă de unde vin banii, potrivit Reuters.

Boris Pistorius cere urgent tancuri noi FOTO Profimedia

"Pentru mine, faptul crucial este că trebuie să comandăm noi tancuri, nu într-un an, ci rapid, astfel ca producţia să poată începe", le-a spus el jurnaliştilor în timpul unei vizite la un batalion de tancuri din oraşul Augustdorf, în vestul ţării, care a fost ales să furnizeze Kievului cele 14 tancuri Leopard 2A6 promise de Germania.

"De unde vor veni banii? Haideţi să o spun neprotocolar: Sincer, nu-mi pasă. Este esenţial să le putem oferi rapid", a adăugat Pistorius.

Ministrul a răspuns la întrebarea dacă face presiuni pentru o creştere a fondului special de 100 de miliarde de euro creat pentru modernizarea armatei după invazia rusă din Ucraina din februarie 2022.În cadrul vizitei, experţii i-au prezentat lui Pistorius eficienţa sistemului de arme şi i-au demonstrat potenţialele utilizări ale vehiculelor militare.

Începând din august 2022, Batalionul 203 Tancuri, care are aproximativ 550 de soldaţi, a constituit esenţialul grupului de luptă al NATO din Lituania, care ajută la întărirea flancului estic al Alianţei.  

Coaliția țărilor care sprijină Ucraina

"Germania trimite tancuri Leopard Ucrainei", a scris pe Twitter Partidul Liberal-Democrat (FDP), membru al coaliţiei guvernamentale conduse de Scholz, pe 25 ianuarie. Ţările care au achiziţionat tancuri Leopard 2 din Germania pentru forţele lor armate trebuie să obţină permisiunea Berlinului pentru a le reexporta.

Varşovia, care doreşte să creeze o "coaliţie de ţări sprijinind Ucraina cu tancuri Leopard 2", a trimis oficial o cerere în acest sens, a cărei primire a fost confirmată marţi de Berlin.

Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a spus că speră într-un răspuns rapid, regretând că "germanii întârzie, amână, acţionează într-un mod greu de înţeles".

În cursul unei conferinţe de presă la Berlin cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, noul ministru german al apărării, Boris Pistorius, a declarat marţi că "a încurajat expres ţările partenere care au tancuri Leopard pregătite pentru desfăşurare să antreneze forţele ucrainene pe aceste tancuri".

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție