Cum rezistă ucrainenii cu ajutorul tancurilor sovietice pe frontul estic: „Este singura noastră problemă”

0
Publicat:

Militarii ucraineni din Brigada Mecanizată 28 pun mare preț pe tancurile sovietice care îi ajută să țină linia frontului până când sosesc întăririle occidentale, așteptate în primăvară, relatează CNN.

Tancul sovietic T-64 a intrat în serviciu în anii `60 și a fost produs la Harkov FOTO SHUTTERSTOCK
Tancul sovietic T-64 a intrat în serviciu în anii `60 și a fost produs la Harkov FOTO SHUTTERSTOCK

Comandantul unității de tancuri, David, subliniază rolul crucial al acestor tancuri uzate pentru a împiedica înaintarea rușilor spre orașul industrial Konstantinvka (nordul regiunii Donețk) și de acolo spre Bahmut.

Brigada a luat parte la eliberarea orașului Herson (sud) până să fie trimisă pe frontul estic; în prezent, țintele sale sunt pozițiile apărate de mercenarii Wagner la sud de Bahmut, la câțiva kilometri depărtare.

„Avem probleme cu muniția, nu prea mai avem muniție”, spune David, adăugând că altminteri nu le lipsește nimic.

Dar asta este singura problemă pe care o avem. Primim suficiente piese de schimb, comandanții noștri lucrează tot timpul pentru a susține și repara tancurile”.

Cum luptătorii Wagner se bazează în principal pe infanterie ușoară, apariția unui tanc are darul să-i împrăștie repede. Când tanchiștii se apropie și deschid focul, nu se mai aude nimic în partea cealaltă vreme de două-trei zile.

Dacă tancurile și artileria noastră nu trag, infanteria noastră are de suferit”, spune David.

Cu toate că tancurile ucrainene avansează, și pozițiile rusești sunt atacate concomitent cu drone, asalturile nu se opresc.

„Rușii încearcă să treacă de apărarea noastră, ignorând pierderile enorme din rândurile lor. Înainte era un baraj de foc, acum este un baraj de oameni. Arma lor cheie este acum forța umană. În Bahmut, aceștia sunt în principal luptători ai grupării paramilitare Wagner, dar nu exclusiv... în Vuhledar, forțele de asalt principale sunt pușcașii marini și unitățile de infanterie, alături de recruți”, a explicat recent Serhii Cerevatii, purtător de cuvânt al forțelor armate ucrainene din est.

David spune că momentan artileria inamică nu este suficient de puternică pentru a lupta împotriva tancurilor.

Nu au suficiente forțe pentru a localiza și a lovi vehiculele noastre”, spune David, admițând totuși că tancurile sunt mutate frecvent.

Totuși situația s-ar putea schimba pe măsură ce rușii aduc întăriri: astfel, următoarele zile și săptămâni ar putea fi critice pentru menținerea frontului din Donețk, controlat în proporție de 40% de Ucraina.

Problema este dacă mai pot să reziste circa două luni, când ar începe să vină întăririle occidentale.

Tancurile sovietice versus tancurile occidentale

Tancurile de luptă promise zilele trecute de către țările occidentale au devenit necesare prin prisma puterii mai mari de foc și de supraviețuire într-o nouă fază a conflictului - când Rusia atacă mai brutal și pregătește o nouă ofensivă.

Acestea au capacitatea de a depăși orice tanc al rușilor, spun experții.

Acestea pot trage cu precizie în mișcare și pe timp de noapte pe teren accidentat. Pot transporta mai multe cartușe (peste 50) decât cele 30 de pe un T-72. Și sunt mult mai bine protejate. Un Challenger L2 ar putea primi probabil patru sau cinci lovituri directe de la un T-72 și va supraviețui - în timp ce o singură lovitură [de la un Challenger] va distruge un T-72”, spune Hamish de Bretton Gordon, fost comandant al Regimentului Regal 1 de Tancuri din armata britanică.

Mai mult, tancurile occidentale ar permite forțelor ucrainene să efectueze manevre de arme combinate alături de infanterie și artilerie.

Oficialii ucraineni au estimat la între 400 și 600 numărul de tancuri necesar pentru a schimba cursul războiului.

De Bretton Gordon apreciază că 300 de tancuri ar compune o divizie „și ar permite Ucrainei să desfășoare atacuri devastatoare și de mare amploare pentru a-i disloca pe rușii statici. În plus, acestea ar fi sprijinite de cele aproximativ 1.000 (de tancuri rusești) pe care Ucraina le are deja".

Sudul și Estul Ucrainei constituie terenul ideal pentru combinații de tancuri și vehicule blindate de luptă occidentale moderne care să fie vârful de lance al unei contraofensive.

Totodată, tancurile occidentale ar fi utile pentru a face față amenințării reprezentate de valurile de luptători Wagner. Toate modelele - Leopard, Abrams și Challenger - au mitraliere grele, devastatoare pentru infanterie în teren deschis.

Leopard 2 mai are și un alt avantaj, ținând cont de ritmul incredibil în care este consumată muniția pe câmpul de luptă. Muniția pentru tunul său de 120 mm este disponibilă pe scară largă în rândul armatelor NATO.

Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), a declarat săptămâna trecută că, „un tanc se reduce pur și simplu, din punct de vedere conceptual, la un echilibru între puterea de foc, mobilitate și protecție". La fiecare categorie, tancurile occidentale își depășesc omologii ruși.

Principalul avantaj al tancurilor din epoca sovietică este faptul că ucrainenii sunt familiarizați cu ele.

Depinde de echipaj, nu de tanc. Un echipaj experimentat poate face față oricărei situații. Dintre toate tancurile, T-72, T-80, T-90, acesta (T-64-n.red) este preferatul meu. Oricine poate înlocui un alt membru al echipajului. Mecanicul poate fi comandantul dacă eu sunt rănit”, spune David.

„Dacă tunul se strică în timpul unei misiuni de luptă, avem suficientă experiență pentru a o repara”, subliniază el.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite