„Majoritatea covârşitoare” a ţărilor UE, în favoarea testării COVID a călătorilor care vin din China

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Majoritatea covârşitoare” a ţărilor UE a votat marţi în favoarea unor teste COVID sistematice pentru călătorii din China înainte ca aceştia să plece spre Europa, a anunţat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, relatează AFP, citată de Agerpres.

Măsura, care va fi discutata miercuri în cadrul unei reuniuni menite să pregătească un răspuns coordonat al UE în faţa unei explozii a numărului de infecţii în China, face parte din recomandările unui comitet de experţi în sănătate al Celor 27 (Comitetul pentru securitate sanitară).

„Ar trebui să vizeze cele mai expuse zboruri şi aeroporturi”

Experţii în sănătate au analizat marţi alte măsuri propuse de Comisie, aceea de a impune purtarea măştilor pentru pasagerii din China, controlul apelor uzate ale avioanelor şi testarea sporită, cu secvenţiere genomică, pe aeroporturi la sosire, în vederea identificării unor posibile noi variante ale virusului.

Aceste măsuri ar trebui să vizeze cele mai expuse zboruri şi aeroporturi şi să fie puse în aplicare într-o manieră coordonată (în întreaga UE) pentru a le asigura eficacitatea”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Recomandările reuniunii de miercuri a IPCR (dispozitivul european de reacţie la nivel politic în situaţii de criză) vor trebui aulterior aprobate de statele membre.

Amintim că în China a explodat numărului de cazuri de infectări, după renunţarea Beijingului la controversata sa politică „zero-COVID”.

Până în prezent Beijingul a optat să folosească doar vaccinuri produse în China - vaccinuri cu virus inactivat, nu de tipul celor mARN - pentru populaţia sa.  

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie