Lufthansa a anulat 218 zboruri din cauza unei greve a piloţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 218 zboruri au fost anulate, vineri seara, în Germania şi în restul Europei, din cauza unei greve în care au intrat piloţi ai companiei aeriene germane Lufthansa şi care a afectat aproximativ 26.000 de pasageri, potrivit unui purtător de cuvânt al grupului, relatează AFP.

Conform aceleiaşi surse, 14.000 de pasageri au fost redirecţionaţi către alte zboruri şi trenuri sau şi-au anulat călătoria. Însă un număr nedeterminat de persoane aflate în tranzit ar urma să petreacă noaptea în aeroportul din Frankfurt pe paturi puse la dispoziţie de companie.

Sindicatul piloţilor Cockpit a anunţat joi o grevă în cadrul companiei germane Lufthansa pentru vineri, între 17.00 şi 23.00, pentru zborurile de lung şi mediu curier cu plecare din Frankfurt.

Lufthansa precizase că ar putea anula preventiv unele zboruri, începând de la 15.30, şi că ar intenţiona, începând de la 17.00, să suprime aproape toate legăturile interne şi intraeuropene. Compania a promis să "facă totul pentru a limita consecinţele grevei" pentru clienţii săi.

De mai multe luni, sindicatul duce o bătălie cu privire la condiţiile de plecare în preretragere.

La 28 august, piloţii filialei cu preţuri mici a Lufthansa, Germanwings, au organizat o grevă de şase ore care, potrivit conducerii, a împiedicat "aproximativ 15.000 de pasageri" să se îmbarce pentru zborurile lor.

O grevă de trei zile a piloţilor Lufthansa, la începutul lui aprilie, a determinat anularea a mii de zboruri, provocând grupului pierderi de 60 de milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie