Liderii europeni pregătesc un set dur de măsuri pentru apărare, pe fondul avertismentelor privind atacuri hibride din partea Rusiei

0
Publicat:

Uniunea Europeană intră în ultima linie dreaptă a anului cu una dintre cele mai tensionate agende de securitate de până acum. Șefii de stat și de guvern pregătesc, pentru summitul Consiliului European din 18 decembrie, un pachet amplu de măsuri pentru creșterea capacității de apărare, accelerarea producției de armament și consolidarea protecției împotriva atacurilor cibernetice și cu drone.

Liderii UE pregatesc ultimul summit pe acest an/FOTO;EPA/EFE

Un proiect de declarație comună, consultat de Politico, arată că liderii europeni vor discuta despre o „campanie hibridă intensificată” dusă de Rusia și aliatul său Belarus – o formulare care marchează, de fapt, recunoașterea unei presiuni crescânde la granițele și în sistemele critice ale UE.

În acest context, statele membre sunt gata să ceară „accelerarea eforturilor pentru întărirea rezilienței, protejarea infrastructurii critice și prevenirea, descurajarea și contracararea atacurilor hibride în întreaga Uniune, inclusiv prin noi măsuri restrictive”. Cu alte cuvinte, noi sancțiuni și instrumente de apărare sunt deja pe masa de discuții.

Tot draftul arată că se dorește implementarea rapidă a pachetelor de finanțare aprobate la începutul anului, prin care au fost deblocate miliarde pentru producția de echipamente militare. Bruxelles-ul împinge și ideea formării unor „coaliții de capabilități” – alianțe tehnice între state care să lanseze, în prima jumătate a lui 2026, proiecte concrete pentru protejarea spațiului aerian și creșterea mobilității militare europene.

Un alt punct major de pe agendă: sprijinirea Ucrainei. Liderii ar urma să susțină crearea de linii de producție de apărare direct în statele UE, destinate dotării forțelor ucrainene. Ideea urmărește să reducă timpul de reacție și să stabilizeze fluxurile de echipamente pentru Kiev.

Deocamdată, rămâne nerezolvată cea mai sensibilă problemă: finanțarea Ucrainei din vara anului viitor. Negocierile cu Belgia și alte state continuă pentru mecanismul prin care activele rusești înghețate ar putea garanta un împrumut de 210 miliarde de euro. Formula actuală din proiectul de concluzii menționează că aceste active trebuie „să rămână imobilizate până când Rusia își încetează războiul de agresiune și compensează prejudiciile provocate”.

Summitul – ultimul din acest an – capătă o miză suplimentară în contextul declarațiilor recente ale președintelui american Donald Trump, care a criticat aliații europeni și a afirmat că „Ucraina pierde războiul”. Reacția nu a întârziat: președintele Consiliului European, António Costa, a cerut administrației americane „respect” și l-a îndemnat pe Trump să rămână alături de partenerii transatlantici.

Atmosfera tensionată și lupta pentru resurse transformă reuniunea de la Bruxelles într-un test major pentru coeziunea UE într-un moment geopolitic tot mai volatil.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete