La 10 ani de la intrarea Rusiei în Crimeea, Occidentul tot nu-şi învaţă lecţia. Ce spune un expert ucrainean

0
Publicat:

La un deceniu după ce soldaţi ruşi fără însemne au pătruns în peninsula ucraineană Crimeea pe care Moscova avea să o anexeze la 16 martie 2014, o parte a Occidentului încă nu ia în serios avertismentele ucrainenilor cu privire la pericolul pentru propriile interese reprezentat de ambiţiile expansionismului rus, avertizează Leo Litra, expert la Centrul Noua Europă din Kiev, potrivit EFE, citată de Agerpres.

Harta Crimeea Foto Shutterstock

Specialistul în conflicte îngheţate şi în spaţiul postsovietic atrage totodată atenția asupra consecinţelor pe care le-ar putea avea o victorie a Rusiei în Ucraina dacă ezitările Statelor Unite şi întârzierile Uniunii Europene în a trimite arme şi muniţie continuă.

„O parte din Occident nu a învăţat lecţia privind posibilitatea ca situaţia referitoare la războiul din Ucraina să se deterioreze", a declarat Litra pentru EFE, miercuri, la zece ani după ziua în care primii soldaţi ruşi s-au infiltrat în Crimeea pentru a pregăti anexarea acesteia.

Ce l-a încurajat pe preşedintele rus Vladimir Putin

Leo Litra subliniază că răspunsul călduţ occidental la ocupaţia rusă a Crimeei a fost cel care l-a încurajat pe preşedintele rus Vladimir Putin să lanseze, pe 24 februarie 2022, o aventură militară mult mai ambiţioasă, pe care puţini o credeau probabilă, în ciuda avertismentelor care veneau din unele ţări vecine cu Rusia, precum statele baltice sau chiar Ucraina.

„Înainte de orice agresiune, Rusia citeşte foarte bine capacitatea Occidentului de a reacţiona", spune expertul, care regretă că SUA şi Europa în ansamblu nu au „o strategie clară care să spună că Ucraina trebuie să câştige acest război".

Lipsa unei strategii clare se traduce prin blocarea de noi fonduri pentru înarmarea Ucrainei, cum se întâmplă în prezent în SUA.

Senatul Statelor unite a adoptat un pachet de ajutor de 95 de miliarde de dolari care include fonduri pentru Ucraina, dar preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, a refuzat să-l supună votului în Camera Reprezentanţilor.

Apelul făcut de expert

Pentru a depăşi reticenţa internă de a continua să trimită asistenţă, Litra consideră esenţial „confiscarea şi alocarea pentru Ucraina" a celor 300 de miliarde de dolari în active ruseşti îngheţate în Occident.

Această măsură pe care o iau în considerare anumite guverne ar permite Ucrainei să acceseze o parte importantă din muniţia şi armele care îi lipsesc şi să-şi plătească soldaţii mai mult pentru a atrage în armată unii dintre cetăţenii săi care refuză acum să se înroleze din cauza a ceea ce percep a fi o lipsă a perspectivelor Kievului pe front, spune expertul de la think tank-ul ucrainean.

Leo Litra aminteşte că lideri europeni precum preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, au recunoscut la începutul invaziei militare ruse din 2022 că a fost o greşeală să nu fi luat în serios avertismentele ucrainene cu privire la planurile de expansiune ruse care, după cum s-a dovedit, mergeau mult mai departe decât Crimeea.

„Dacă Ucraina va pierde, milioane de oameni vor fugi în Occident”

Europa şi SUA „învaţă cu mare dificultate lecţiile pe care le oferă acest război", spune Litra, care avertizează asupra consecinţelor directe pe care le-ar avea căderea Ucrainei pentru Europa.

„Dacă Ucraina va pierde, milioane de oameni vor fugi în Occident, care se va confrunta cu o criză fără precedent şi va fi forţat să sporească şi mai mult cheltuielile pentru apărare, deoarece ameninţarea (din partea Rusiei) va fi deja directă, nu va mai viza doar Ucraina", apreciază el.

Litra vede acest scenariu ca fiind „perfect realist" şi regretă că „mulţi continuă să refuze să-l creadă".

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani