Incendiile de vegetaţie fac ravagii în sud-vestul Franţei. Mii de turişti au fost evacuaţi FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Twitter/ Direcţia Generală pentru Securitate Civilă şi Managementul Crizelor

Aproximativ 600 de pompieri, sprijiniţi de şase aeronave pentru stingerea incendiilor, se luptau miercuri să aducă sub control două incendii din sud-vestul Franţei, care au mistuit deja peste 1.700 de hectare şi au dus la evacuarea a mii de turişti.

„Sunt desfăşurate importante resurse umane şi materiale pentru a stăpâni incendiile (...); sunt aşteptate întăriri locale şi naţionale", a declarat autoritatea locală din departamentul Gironde, unde sunt incendii puternice, conform Reuters

Franţa, afectată de o serie de incendii în ultimele câteva săptămâni, se confruntă - ca şi restul Europei - cu al doilea val de caniculă din tot atâtea luni. 

Cel mai mare dintre cele două incendii din Gironde este activ în jurul oraşului Landiras, la sud de Bordeaux, unde au fost mistuite deja peste 1.000 de hectare, iar drumurile au fost închise şi circa 500 de locuitori evacuaţi.

Celălalt este activ de-a lungul coastei Atlanticului, aproape de emblematica "Dune du Pilat" - cea mai înaltă dună de nisip din Europa - situată în zona Golfului Arcachon, deasupra căruia se văd nori denşi de fum ridicându-se spre cer. 

Incendiul a ars deja 700 de hectare şi a dus la evacuarea preventivă a 6.000 de persoane din cinci campinguri de rulote din împrejurimi. Aceştia au fost adăpostiţi într-un centru expoziţional local. 

"Alţii cu rulote ne-au trezit pe la 4:30 dimineaţa. A trebuit să plecăm imediat şi să alegem rapid ce să luăm cu noi. Mi-am uitat actul de identitate, din fericire cineva mi l-a luat. Dar nu am telefonul (...) şi nu ştim ce o să se întâmple", a declarat pentru postul BFM TV Christelle, care se numără printre turiştii evacuaţi. 

În ajunul Zilei Naţionale a Franţei, prefectura Gironde a interzis toate focurile de artificii până luni, 18 iulie, în oraşele şi satele situate în imediata apropiere a pădurilor. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele