Familia de romi expulzată din Franţa, agresată în Kosovo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laonarda Dibrani şi familia, expulzată din Franţa

Leonarda Dibrani, adolescenta de etnie romă expulzată din Franţa către Kosovo, a fost agresată împreună cu familia, duminică după-amiază, de persoane necunoscute la Mitroviţa, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei, citată de AFP.

"Familia Dibrani se plimba în Mitroviţa cu copiii când au fost agresaţi de persoane necunoscute", a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei, sub acoperirea anonimatului.

Mama tinerei, Xhemaili, în vârstă de 41 de ani, "a fost lovită şi este spitalizată, în timp ce copiii, traumatizaţi, se află într-un comisariat de poliţie", a adăugat sursa citată.

Tatăl, Resat Dibrani, în vârstă de 47 de ani, se află la spitalul din Kosovska Mitroviţa lângă soţia sa, a precizat sursa.

"Aceasta demonstrează că Dibrani nu sunt în siguranţă aici", a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei care a cerut să i se respecte anonimatul.

Preşedintele francez François Hollande i-a oferit tinerei Leonarda Dibrani posibilitatea de a se întoarce în Franţa singură, pentru a-şi continua studiile. Ea a respins această ofertă, asigurând că nu vrea să se întoarcă în Franţa fără familia sa.

Un oficial din cadrul poliţiei kosovare a declarat că agresiunea de duminică din Kosovo împotriva familiei tinerei Leonarda Dibrani are legătură cu o dispută conjugală.

"Incidentul a avut loc între două familii, Dibrani şi Bislimi. S-a dovedit că Bislimi a fost soţul lui Xhemaili Dibrani în urmă cu 25 de ani şi presupunem că aceasta a stat la originea incidentului", a declarat presei, duminică seara, la Kosovska Mitroviţa, căpitanul Ahmet Gjosha.

"Tratăm acest caz foarte serios. O anchetă a fost deschisă cu participarea unui procuror", a subliniat el. Gjosha a adăugat că familia Bislimi a fost repatriată din Elveţia în urmă cu patru luni.

Poliţistul a precizat că patru persoane au fost reţinut în urma acestui incident care, potrivit primelor elemente ale anchetei, nu ar avea legătură cu expulzarea familiei Dibrani din Franţa.

 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete