Video Explozie pe o autostrada din Italia: o cisternă cu GPL a sărit în aer după un accident cu un camion

0
Publicat:

O cisternă încărcată cu GPL a explodat marți pe autostrada A1, cea mai importantă arteră rutieră din Italia, după ce s-a ciocnit cu un camion care transporta mașini. Incidentul s-a produs în apropiere de localitatea Teano.

Sursa video: Facebook/ NanoTV

După impact, cisterna a luat foc, iar la scurt timp s-a produs o explozie puternică. Momentul deflagrației a fost surprins în imagini filmate la fața locului de martori și de pompierii sosiți pentru intervenție. Deși explozia a fost extrem de violentă, autoritățile au precizat că nu au existat persoane rănite, potrivit publicației Corriere della Sera.

Zona a fost evacuată preventiv, inclusiv două parcări din apropiere. Intervenția rapidă a fost posibilă după ce trei pompieri aflați în timpul liber au observat flăcările și i-au alertat imediat pe colegii lor de la comandamentul din zonă.

Pagube importante și trafic blocat

Unda de șoc provocată de explozie a spart geamuri, a răsturnat obiecte din spațiile comerciale din apropiere și a avariat carosabilul. Circulația pe tronsonul de autostradă dintre Caianello și Capua a fost închisă temporar în ambele sensuri.

După securizarea perimetrului, Poliția Rutieră din Caserta a demarat cercetările, care au continuat până târziu în noapte. Șoferii implicați în accident au fost audiați, iar anchetatorii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs coliziunea.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”