Eveniment istoric în Irlanda: vizita Reginei Marii Britanii, prima după 1911

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, va ajunge marţi în Irlanda, după 100 de ani de tensiune între Regatul Unit şi Republica Irlanda.

UPDATE Avionul reginei Elisabeta a II-a şi Prinţul Philip a aterizat la ora programată. Ea a fost întâmpinată de autorităţi, iar după ceremoniile de primire maşiile oficiale au părăsit aeroportul.

UPDATE Aeronava reginei Marii Britanii a aterizat pe aeroportul din Dublin. Este prima vizită pe care o efectuează un monarh britanic în ultimii 100 de ani. Regina a decis să efectueze această vizită deşi două bombe au fost dezamorsate, iar ameninţarea cu bombă persistă. 8.000 de poliţişti şi 2.000 de jandarmi se asigură securitatea.

Este pentru prima oară din 1911 până astăzi când un monarh britanic pune piciorul în Irlanda şi e prima oară când se întâmplă acest lucru de la obţinerea independenţa Irlandei faţă de Marea Britanie în 1922. Ultimul monarh care a vizitat Irlanda a fost bunicul Elisabetei II, George al V-lea, în 1911, când Irlanda făcea încă parte din Marea Britanie.

Pentru vizita istorică s-au luat măsuri de securitate fără precedent, estimate la un cost de 30 de milioane de euro. Au fost mobilizaţi peste 8.000 de poliţişti şi 2.000 de militari.

Disensiuni istorice

Istoria relaţiilor diplomatice dintre Republica Irlanda şi Marea Britanie a fost marcată negativ de subiectul Irlandei de Nord, Ulsterul, motiv de violenţe, război civil şi atentate între unionişti (cei care vor unirea Ulsterului cu Marea Britanie) şi naţionalişti (cei care vor alipirea cu Republica Irlanda). Republicanii irlandezi sunt, de altfel, nemulţumiţi de vizita Reginei, mai ales partidul Sinn Féin, considerat ca fiind aripa politică a IRA (grupare teroristă care se opune diviziunii Irlandei). Sunt aşteptate, în acest sens, manifestaţii paralele ale republicanilor irlandezi şi chiar atentate.

Un dispozitiv exploziv "în stare de funcţionare" a fost dezamorsat luni seara într-un autobuz la Maynooth, în apropiere de Dublin, a anunţat marţi dimineaţa poliţia irlandeză. Disidenţii republicani se opun autorităţii britanice asupra Irlandei de Nord în pofida acordurilor de pace din 1998. Ei s-au separat de IRA (Armata republicană irlandeză), care a renunţat la arme în 2005 şi s-a alăturat procesului de pace.

Simbolurile reconcilierii

Regina va ajunge marţi în capitala Dublin, unde va vizita locuri încărcate cu puternice conotaţii istorico-politice. Elisabeta a II-a se va duce la stadionul Croke Park, unde trupe britanice au deschis focul asupra galezilor la un meci de fotbal din 1920 şi se opri şi la Grădină Amintirilor, ridicată în memoria celor care au luptat pentru independenţa Irlandei.

Singurul discurs oficial al Reginei va avea loc miercuri.

Ce îi leagă

Premierul britanic David Cameron a spus că 6 milioane de britanici au un bunic irlandez, 100.000 de cetăţeni irlandezi s-au născut în Marea Britanie şi 3 milioane de turişti circulă annual între cele două ţări. Potrivit ambasadei britanice la Dublin, peste 40.000 de directori ai companiilor britanice sunt născuţi în Irlanda şi Marea Britanie exportă în Irlanda mai mult decât o face în Brazilia, Rusia, India şi China la un loc.

Preşedintele Irlandei, Mary McAleese, a declarat: "Este un moment extraordinar în istoria Irlandei, un semn extraordinar din partea vecinilor noştri, cu care încercăm să ne clădim un viitor comun, un viitor foarte, foarte diferit de trecut".

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi