Edward Snowden a fost ales în funcţia de rector al Universităţii Glasgow

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul colaborator al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA), Edward Snowden, a fost ales, marţi, în postul onorific de rector al Universităţii Glasgow din Scoţia, informează BBC.

Fostul informator Edward Snowden, aflat în prezent în Rusia, unde beneficiază de azil temporar, a reuşit să învingă alţi trei candidaţi pentru acestă funcţie.

Unul dintre studenţii care au desemnat şi votat candidatura lui Edward Snowden pentru funcţia de rector a declarat pentru sursa citată că este extrem de fericit în legătură cu rezultatul.

„Sunt onorat să pot spune în calitate de student al Universităţii Glasgow că domnul Edward Snowden este acum rectorul nostru. Mi se pare uimitor”, a declarat Lubna Nowak.

Studenta a mai precizat că nominalizarea şi câştigarea funcţie de rector de către Edward Snowden arată că cel puţin membrii Universităţii din Glasgow se opun supravegherii în masă.

„Cred că prin acest lucru demonstrăm că ne opunem supravegherii în masă, precum şi intruziunii în viaţa noastră privată. Credem că cei care ne avertizează asupra acestor pericole trebuie onoraţi şi consideraţi eroi decat trădători”, a mai declarat Lubna Nowak.

În cadrul alegerilor universitare, Edward Snowden a primit 3124 de voturi în primul tur, iar in cel de-al doilea 3347. Cel mai apropiat candidat al său a fost Kelvin Holdsworth, un preot episcopal, cu 1563 de voturi.

Edward Snowden va avea un mandat în funcţia de rector al Universităţii din Glasgow de 3 ani.

Printre rectorii precedenţi mai figurează Winnie Mandela şi avertizorul de integritate israelian Mordechai Vanunu.

Recent, fostul colaborator al Agenţiei Naţionale de Securitate a fost propus pentru premiul Nobel pentru Pace în 2014 de către doi politicieni norvegieni, aceştia afirmând că dezvaluirile făcute de Snowden au contribuit într-o măsură importantă la pacea în lume.


Citeşte şi:

Google i-a dat lui Edward Snowden unealta perfectă pentru a obţine cele mai importante documente din serverele NSA

După ce Edward Snowden a prezentat în 2013 informaţii pe care NSA le colectează despre oameni, apar acum date despre cum a obţinut el documente pe care, în mod normal, nu trebuia să le aibă. Metoda folosită de el poate trece lejer la categoriile „low-cost“ şi „eficienţă garantată“.

Edward Snowden, somat să „restituie documentele furate”

Directorul Naţional al serviciilor americane de Informaţii (DNI) James Clapper i-a cerut miercuri lui Edward Snowden să restituie documentele „furate“, subliniind că dezvăluirile sale au cauzat „pagube profunde“ securităţii Statelor Unite, relatează postul BBC News, citat de Mediafax.

Edward Snowden, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, în urma propunerii politicienilor norvegieni

Doi politicieni din norvegieni l-au nominalizat, miercuri, pe fostul colaborator al Agenţiei Naţionale de Securitate, Edward Snowden, pentru Premiul Nobel pentru Pace în 2014, baza susţinerii sale fiind dată de faptul că informaţiile dezvăluite au contribuit la promovarea păcii în lume.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară