Doi morţi în urma unui atac armat într-un spital din Berlin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O persoană înarmată a deschis focul marţi asupra unui doctor la un spital din Berlin, după care s-a sinucis, relatează Reuters.

Potrivit sursei citate, în jurul orei locale 13.00 (14.00 ora României), s-au auzit mai multe focuri de armă la un spital din cartierul Steglitz, din Berlin, iar poliţia s-a deplasat la locul incidentului.

Potrivit Poliţiei Germane, citate de Reuters, un pacient a tras într-un doctor, rănindu-l grav, după care s-a sinucis.

Doctorul a fost internat la secţia de Terapie Intensivă, potrivit agenţiei China Nouă, dar nu a supravieţuit.

„Medicul a decedat din păcate. Anchetatorii noştri sunt la faţa locului pentru a clarifica faptele“, se arată într-un mesaj publicat de Poliţia Germană pe Twitter.

Deocamdată nu se cunosc motivele atacatorului, însă poliţia a dat asigurări că nu există „niciun indiciu de atentat“.

O purtătoare de cuvânt a campusului „Benjamin Franklin“ de la Spitalul Universitar Charite, unde a avut loc incidentul, nu a putut face comentarii, transmite Agerpres.

Atacul are loc după o săptămână neagră în Germania, în cursul căreia zece persoane au fost ucise şi aproximativ 50 rănite în patru atacuri.

Mai multe pentru tine:
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!