De ce Ucraina trebuie să mizeze în primul rând pe propria forță militară și să vizeze modelul Israel - analiză Foreign Policy
0În lipsa unor garanții internaționale solide și previzibile, Kievul ar trebui să trateze consolidarea armatei ca pe singura formă reală de protecție în fața unei noi agresiuni ruse. Aceasta este concluzia trasă de jurnalista Anchal Vohra în Foreign Policy, care explică de ce orice eventual acord de pace riscă să rămână doar o paranteză între două ofensive.
Deși scenariile de negocieri includ, inevitabil, un pachet de garanții de securitate, credibilitatea acestor promisiuni rămâne incertă. La Kiev există deja temeri că dorința administrației Trump de a transforma relația cu Moscova într-o afacere reciproc profitabilă va reduce disponibilitatea Washingtonului de a interveni dacă Rusia reia atacurile. O pace rapidă ar putea deveni doar o pauză între două războaie.
Aceste suspiciuni au modelat strategiile diplomatice ale Ucrainei, ale cărei delegații bat capitalele europene în încercarea de a consolida sprijinul politic. Mesajul care se conturează tot mai clar — atât la Kiev, cât și în capitalele UE — este că durabilitatea păcii depinde în primul rând de capacitatea militară a Ucrainei, nu de garanțiile altora.
Statele Unite au exclus trimiterea de trupe, iar europenii au transmis la fel de limpede că nu vor intra în război pentru Ucraina. În acest context, singura opțiune realistă pentru Kiev este să își fortifice propriile forțe armate: salarii competitive, pregătire modernă, tehnică avansată și o industrie de apărare capabilă să producă și să inoveze.
Ucraina ar trebui să se apropie de modelul Israelului
Pentru mulți analiști, Ucraina ar trebui să se apropie de modelul Israelului — sau, cum spunea Ursula von der Leyen, să devină un „porc spinos din oțel”, imposibil de înghițit de Kremlin. „Ucraina trebuie să fie suficient de puternică pentru ca Rusia să nu poată să o înghită”, rezumă Rafael Loss de la European Council on Foreign Relations.
Planul de pace al lui Donald Trump introduce ideea unei „compensații” pentru garanțiile americane, fără a explica însă dacă și cum ar interveni Washingtonul militar în cazul unei noi agresiuni. Iar orice limitare a forțelor ucrainene, avertizează Loss, ar diminua capacitatea statului de a se apăra, în timp ce Rusia nu ar avea de respectat nicio constrângere similară.
La Kiev persistă convingerea că, chiar și dacă Ucraina ar renunța oficial la teritoriile ocupate, nimic nu garantează că Vladimir Putin s-ar opri acolo. Mai mult, potrivit unor surse europene, secretarul de stat american Marco Rubio a transmis că discuțiile privind garanțiile de securitate vor începe abia după o înțelegere cu Moscova — un semnal care sporește incertitudinea.
La Bruxelles, oficialii vorbesc deja, pe un ton discret, despre modul în care relația personală a lui Trump cu Putin și abordarea sa tranzacțională subminează rolul disuasiv al garanțiilor de securitate — nu doar pentru Ucraina, ci chiar și pentru aliați din NATO.
„Europenii sunt frustrați, marginalizați și caută febril o modalitate de a tempera abordarea lui Trump. În același timp, sprijinul lor pentru Ucraina a fost constant inegal, între livrări urgente și blocaje politice. Nici acum nu au articulat o strategie coerentă de încheiere a războiului, probabil tocmai pentru a evita asumarea obligațiilor pe care le-ar implica”, observă Vohra.
În ciuda acestor ezitări, o Ucraină militar puternică rămâne esențială pentru securitatea europeană — un tampon indispensabil între UE și o Rusie aflată într-o ofensivă strategică de durată.
„Pentru Ucraina, drumul înainte — cu sau fără acord — va fi extrem de dificil. O țară vulnerabilă devine o țintă ușoară pentru o Rusie expansionistă. Obosiți, îndurerați și tot mai singuri, ucrainenii nu au altă opțiune decât să continue să se instruiască, să se înarmeze și să rămână vigilenți”, conchide jurnalista.