Conflictul deschis dintre Zelenski și primarul Kievului. Proasta gestionare și atacurile rusești împing orașul pe marginea prăpastiei
0Kievul, capitala Ucrainei și oraș cu peste trei milioane de locuitori, intră în fiecare iarnă vulnerabil, cu o infrastructură fragilă și un istoric al problemelor cronice de administrare. Trotuare înghețate, conducte care cedează și lucrări neterminate au devenit, în timp, o constantă a orașului condus de primarul Vitali Kliciko.
După atacul rusesc din 9 ianuarie asupra infrastructurii energetice, situația s-a transformat însă într-o criză umanitară. Mii de locuitori au rămas fără încălzire, apă caldă și electricitate, în plină iarnă, una dintre cele mai aspre de la începutul războiului.
Președintele Volodimir Zelenski nu a evitat să indice responsabilii. El a catalogat situația din Kiev drept „deosebit de dificilă”, criticând dur autoritățile locale și comparând pregătirea capitalei cu cea a altor orașe ucrainene, inclusiv Harkovul, grav bombardat, dar considerat mai bine organizat în fața atacurilor rusești, scrie kyivindependent.com.
„Kievul, din păcate, a făcut mult mai puțin. Prea puțin s-a făcut în capitală. Iar nici în ultimele zile nu am văzut suficiente eforturi. Toate acestea trebuie corectate urgent”, a declarat Zelenski pe 14 ianuarie.
Replica primarului nu a întârziat. Vitali Kliciko a respins acuzațiile, pe care le-a calificat drept „nefondate” și motivate politic, susținând că Guvernul nu a coordonat un răspuns comun pentru gestionarea crizei.
Specialiștii consultați de presa ucraineană indică însă o responsabilitate împărțită. Deși administrația locală a gestionat deficitar orașul în ultimii ani, criza actuală este rezultatul unui cumul de decizii și întârzieri atât la nivel local, cât și central.
„Orașul nu a fost pregătit. Se puteau face multe lucruri, dar fiecare a așteptat ca celălalt să acționeze, iar acum oamenii obișnuiți plătesc prețul”, a explicat Victoria Voitsițka, membră a consiliului de supraveghere al think tankului We Build Ukraine.
Ieșirile publice ale lui Zelenski nu sunt surprinzătoare. Relația dintre președinte și primarul Kievului este marcată de un conflict politic deschis încă din 2019. Observatorii văd actualul schimb de acuzații drept o luptă pentru controlul capitalei și al bugetului său considerabil, dar și în contextul ambițiilor politice ale lui Kliciko.
Situația este complicată de statutul special al Kievului
Primarul este ales prin vot, dar, tradițional, este și numit de președinte la conducerea Administrației de Stat a orașului. În timpul războiului, Zelenski l-a desemnat pe Timur Tkacenko la conducerea Administrației Militare a Kievului, ceea ce a dus la o suprapunere neclară a atribuțiilor. Kliciko l-a acuzat pe acesta că încearcă să-i preia prerogativele.
Conflictul politic se desfășoară pe fundalul unei situații tot mai grave pentru locuitorii capitalei. Zelenski a afirmat că autoritățile locale „au pierdut timp prețios” și a cerut Guvernului să preia coordonarea remedierii consecințelor crizei energetice.
De la începutul atacurilor sistematice ale Rusiei asupra infrastructurii energetice, în 2022, protejarea rețelelor de energie a devenit o prioritate națională. Cu toate acestea, experții atrag atenția că măsurile trebuiau accelerate cu mult timp înainte.
„Într-o țară aflată în război, responsabilitatea principală pentru pregătirea celui mai grav scenariu revenea Guvernului central. Starea de urgență în sectorul energetic există de ani de zile, dar modul de gestionare nu s-a schimbat”, a subliniat Voitsițka.
Vicepremierul Oleksii Kuleba a declarat că autoritățile din Kiev nu au implementat corespunzător sisteme de rezervă pentru alimentarea cu energie, infrastructura critică nu dispunea de surse alternative, iar populația nu a fost informată clar despre ce trebuie să facă în cazul întreruperilor de curent.
Deși Kievul are cel mai mare buget local din Ucraina și chiar un excedent, banii nu au fost direcționați eficient, susțin experții. Fonduri importante au fost cheltuite pe proiecte secundare, precum renovarea parcurilor, în timp ce securitatea energetică a fost neglijată.
Tensiunile dintre președinte și primar au afectat, la rândul lor, comunicarea instituțională. „Este regretabil că, în loc să ne susținem, ne sabotăm unii pe alții”, a declarat un consilier al lui Kliciko sub protecția anonimatului.
În ultimii ani, Kievul a beneficiat de sprijin consistent din partea donatorilor internaționali. „Au existat proiecte care au ajutat semnificativ sistemul de încălzire – generatoare, echipamente. Problema este cât din acestea au fost instalate și dacă mai sunt funcționale”, a explicat Olena Pavlenko, președinta think tank-ului DiXi Group.
Deși Kliciko este apreciat pe plan internațional, în Ucraina este frecvent criticat pentru modul în care administrează orașul, imaginea sa fiind afectată de scandaluri legate de construcții ilegale și suspiciuni de corupție în cercul său apropiat.
Pe fondul acestor dispute, experții avertizează că politizarea crizei riscă să agraveze situația. „Dacă ne concentrăm pe găsirea vinovaților și pe pedepse în mijlocul iernii, riscăm să rămânem fără căldură. Aceste confruntări ar trebui amânate cel puțin până la finalul sezonului rece”, a concluzionat Pavlenko.