Complot terorist dejucat la Kiev: două tinere, dintre care una militar ucrainean, pregăteau atacuri la comanda serviciilor ruse

0
Publicat:

Serviciile de securitate ucrainene au anunțat destructurarea unei noi tentative de atentat terorist, care vizau regiunile Jitomir și Kiev. Potrivit autorităților, două tinere au fost reținute, dintre care una era militar aflat în pregătire în cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei, fiind acuzate că pregăteau atacuri la comanda serviciilor ruse.

Cele două tinere au fost arestate FOTO: SBU

Operațiunea a fost desfășurată de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), în colaborare cu Poliția Națională a Ucrainei. Ancheta arată că una dintre suspecte ar fi fost recrutată prin intermediul rețelelor sociale și ar fi acționat în coordonare cu agenți ai FSB, serviciul federal de securitate al Rusiei, scrie focus.

Cele două femei, în vârstă de 24 și 25 de ani, ar fi căutat oportunități de a câștiga bani, iar într-un mesager online li s-ar fi oferit diverse sume de bani pentru fabricarea unor dispozitive explozive improvizate.

Conform anchetatorilor, acestea au cumpărat componentele necesare și au preparat un amestec chimic sub îndrumarea unui „curator”, care le transmitea instrucțiuni pas cu pas.

Suspectele au fost reținute în apartamentul în care locuiau. La percheziții, oamenii legii au descoperit substanțe chimice pregătite pentru fabricarea explozibililor, alte componente utilizate în construcția dispozitivelor, precum și un telefon mobil care ar conține corespondență ce confirmă planurile de atentat.

Potrivit legislației ucrainene, cele două riscă până la 12 ani de închisoare și confiscarea bunurilor.

Legături cu atentatele din Kiev

Autoritățile susțin că tinerele făceau parte din aceeași rețea implicată în atacurile produse în luna decembrie 2025 în cartierul Darnîțkîi din Kiev. Pe 11 decembrie, mai multe explozii au zguduit capitala Ucrainei. În urma deflagrațiilor, o persoană și-a pierdut viața, iar alta a fost rănită.

Ulterior, Parchetul din Kiev a deschis un dosar penal pentru act terorist soldat cu moartea unei persoane. Prima explozie s-a produs în timp ce doi membri ai Gărzii Naționale patrulau zona, iar a doua în momentul în care echipele de intervenție ajunseseră la fața locului.

În acel caz, trei bărbați cu vârste de 23, 25 și 27 de ani au fost arestați. Ancheta a stabilit că aceștia ar fi acționat la ordinul Rusiei, fiind recrutați cu promisiunea unor câștiguri financiare.

Pe 4 ianuarie, o altă explozie a avut loc în cartierul Obolonskîi din Kiev, unde un SUV a sărit în aer într-o curte rezidențială. Potrivit autorităților, deflagrația s-a produs în momentul deschiderii portbagajului. Un militar a fost rănit de schije.

Parchetul din Kiev a calificat și acest incident drept act terorist. La fața locului au intervenit echipe de genişti, dresori de câini și alte servicii specializate.

Anchetatorii susțin că rețeaua destructurată ar fi fost coordonată din Federația Rusă, iar autoritățile continuă investigațiile pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare