Comisia Europeană va amâna interzicerea importurilor de petrol rusesc până după alegerile din Ungaria. Care este motivul

0
Publicat:

Comisia Europeană pregătește o propunere legislativă care vizează interzicerea totală a importurilor de petrol rusesc în Uniunea Europeană, însă documentul va fi prezentat oficial abia pe 15 aprilie, la trei zile după alegerile legislative din Ungaria. Decizia ar fi fost luată pentru a evita ca subiectul să fie exploatat electoral de premierul ungar Viktor Orbán.

UE a redus semnificativ importurile energetice din Rusia. FOTO: Shutterstock

Doi oficiali europeni au declarat că momentul prezentării a fost ales deliberat, astfel încât interzicerea petrolului rusesc să nu devină o temă centrală în campania electorală din Ungaria, stat puternic dependent de importurile de țiței din Rusia, potrivit unei relatări publicate de Reuters. Budapesta se află în prezent, alături de Slovacia, într-o dispută cu Ucraina, pe care o acuză că menține blocat fluxul de petrol rusesc prin conducta Drujba.

Propunerea, programată după alegeri

Data de 15 aprilie apare într-un document intern al Comisiei Europene, consultat de Reuters. Un purtător de cuvânt al Comisiei a precizat că agenda este provizorie, însă comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, a confirmat intenția Bruxelles-ului de a interzice importurile de petrol rusesc cel târziu până la finalul anului 2027.

Alegerile legislative din Ungaria sunt programate pentru 12 aprilie, iar confruntarea principală va avea loc între liderul opoziției, Peter Magyar, susținut de Bruxelles, și premierul Viktor Orbán, aflat în conflict deschis cu instituțiile europene din cauza pozițiilor sale față de Ucraina, politicile anti-LGBT, migrație și ONG-uri.

Contextul energetic și blocajele politice

După invazia Rusiei în Ucraina, UE a redus semnificativ importurile energetice din Rusia și a interzis deja petrolul rusesc transportat pe cale maritimă. Totuși, a fost menținută o excepție pentru livrările prin conducte, în special pentru Ungaria și Slovacia, state fără ieșire la mare.

În prezent, cele două țări folosesc rezervele strategice de petrol, după ce fluxul prin conducta Drujba a fost oprit din 27 ianuarie, în urma unui atac atribuit de Ucraina Rusiei. Premierul ungar Viktor Orbán și omologul său slovac, Robert Fico, susțin că reparațiile au fost finalizate, dar acuză Ucraina de „șantaj politic”.

Ca reacție, Ungaria a blocat prin veto al 20-lea pachet de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei și noul împrumut european de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei, iar Slovacia a suspendat livrările de electricitate către Kiev.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată marți la Kiev, a dat asigurări că Ucraina va primi sprijinul financiar european „într-un fel sau altul”, însă a cerut autorităților ucrainene să accelereze reparațiile la conducta Drujba.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul