Cel mai lung tunel feroviar din lume, Gotthard, închis pentru mai multe luni, după deraierea unui tren de marfă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai lung tunel feroviar din lume a fost închis pentru serviciile de pasageri, după ce o deraiere a unui tren din Elveția a provocat pagube care vor dura luni de zile pentru a fi reparate.

Trenul de marfă deraiat în tunelul Gotthard FOTO bbc.com

Autoritățile elvețiene au spus că știu deocamdată când tunelul Gotthard se va redeschide. Șaisprezece vagoane ale unui tren de marfă au deraiat și sunt încă blocate în tunel, la o săptămână după incidentul din 10 august.

Deschisă în 2016, legătura feroviară Gotthard a fost construită în 20 de ani și a costat mai mult de 12 miliarde de dolari (8,2 miliarde de lire sterline). Directorul executiv al operatorului feroviar național elvețian SBB, Vincent Ducrot, a declarat miercuri că Gotthard este unul dintre cele mai sigure tuneluri din lume, potrivit bbc.com.

„Faptul că s-ar putea întâmpla un astfel de accident ne-a afectat foarte tare”, a spus el. „Din fericire, nu au fost răniți, deși sunt pagube materiale semnificative”.

Mii de produse, inclusiv vin, limonadă și conserve de roșii au fost împrăștiate pe șine în urma deraierii trenului de marfă. O anchetă este condusă de Comisia Elvețiană de Investigare a Siguranței Transporturilor (STSB) și de parchetul din Cantonul Ticino.

SBB a spus că, în total, în jur de 8 kilometri (4,9 mile) de cale ferată și 20.000 de traverse de beton trebuie înlocuite.

Operatorul feroviar a adăugat că o parte a tunelului a rămas neafectată și ar trebui să funcționeze „în principiu” pentru transportul de marfă începând cu 23 august, dar trenurile de pasageri nu vor putea rula pe partea neafectată din motive de siguranță.

Nu au fost găsite nereguli în timpul verificărilor de rutină ale trenului de marfă și ale vagoanelor, a transmis SBB într-un comunicat.

Într-o  altă declarație, SBB a spus: „De la deraiere, tunelul a fost închis traficului de pasageri și mărfuri, iar trenurile trebuie deviate. În prezent, nu există nicio indicație despre cât timp va fi închis tunelul. Deviarea trenurilor pe ruta panoramică înseamnă durate de călătorie mai lungi pentru pasageri.”

Traseul trece prin Alpi și oferă o legătură de mare viteză între nordul și sudul Europei. Pe lângă transportul de pasageri, Gotthard este un pasaj cheie pentru mărfuri - în special între Germania și Italia.

Mai mult de două treimi din traficul feroviar de marfă din Alpi a trecut prin tunel anul trecut.

Timpul de călătorie va dura acum cu cel puțin 60 de minute mai mult, iar pasagerii care călătoresc internațional vor trebui să schimbe trenurile în Chiasso. Doar trenurile care călătoresc spre și dinspre Genova și Veneția vor circula direct, a mai transmis SBB.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate