Caz la limita incredibilului în Germania. Povestea femeii care şi-a ucis cinci dintre copii ca să se răzbune pe fostul soţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacă femeia va fi găsită vinovată, ar putea fi condamnată la închisoare pe viaţă. Foto: Arhivă

Christiane K., o femeie în vârstă de 28 de ani, din Germania, este acuzată că pe data de 3 septembrie 2020 şi-a ucis cinci dintre cei şase copii. Procesul ei a început luni, la Tribunalul Districtual din Wuppertal, relatează rtl.de

Femeia este acuzată că şi-a drogat copiii, cu vârste cuprinse între 1 şi 8 ani, după care i-a dus pe rând în baie şi i-a înecat sau i-a sufocat, spun procurorii. Ulterior, s-a dus la gara centrală din Dusseldorf şi s-a aruncat în faţa unui tren, dar a fost salvată, potrivit Digi 24.

Ea susţinea că este nevinovată şi că cei mici au fost ucişi de un intrus mascat, însă anchetatorii i-au demontat povestea, iar la proces nu a mai dorit să facă vreo declaraţie. 

Anchetatorii spun că femeia a comis crimele îngrozitoare pentru că a fost „copleşită emoţional” şi vrut să se răzbune pe soţul ei, care, după ce o păsăsise, şi-a găsit o nouă iubită.

Potrivit Poliţiei, după ce s-a certat cu soţul ei, femeia le-a pus copiilor în micul dejun „doze mari” de medicamente care i-a adormit, ca să poată fi ucişi mai uşor. 

Înainte de a încerca să se sinucidă, Christiane K. i-ar fi spus mamei sale ce s-a întâmplat cu copiii. Femeia a sunat la poliţie, iar la ora 14.00 ofiţerii au descoperit cadavrele celor 5 copii. 

Fiecare copil a fost înfăşurat într-un prosop, apoi culcat în patul lui, din apartamentul din Solingen, Renania de Nord-Westfalia, aproape de Dusseldorf şi Köln. 

Marcel, cel mai mare copil al Christianei K., de 11 ani, a supravieţuit pentru că era la şcoală. 

Deşi familia a fost în atenţia serviciilor sociale, autorităţile au spus că nu exista nimic care să sugereze că cei mici ar fi în pericol. 

După eveniment, politicienii din Solingen şi-au suspendat campaniile pentru viitoarele alegeri regionale. 

Vecina Soraya Touati, de 45 de ani, a declarat pentru World Today News că este încă afectată de ceea ce s-a întâmplat anul trecut şi că a solicitat ajutor psihologic. 

Dacă femeia va fi găsită vinovată, ar putea fi condamnată la închisoare pe viaţă.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online