Armata ucraineană afirmă că a lovit o bază aeriană rusă strategică în regiunea Voronej. Atacul a vizat un aerodrom şi depozite de muniţii

0
Publicat:

Ucraina susține că a lovit un aerodrom militar important din regiunea Voronej, vizând depozite de muniții și aeronave rusești, într-o nouă operațiune menită să reducă capacitatea Moscovei de a ataca infrastructura civilă.

Forţele speciale au anunţat că au lovit un aerodrom rusesc. FOTO: Facebook

Forțele speciale ucrainene au anunțat că au lovit sâmbătă, 5 iulie, aerodromul militar Borisoglebsk din regiunea Voronej, Rusia, o locație strategică unde sunt staționate avioane de luptă Su-34, Su-35S și Su-30SM, relatează presa naţională, citând un comunicat publicat pe rețelele sociale de Statul Major General al Armatei Ucrainei.

Potrivit autorităților militare de la Kiev, în cadrul acestei operațiuni au fost atacate un depozit de bombe aeriene ghidate și un avion de antrenament; se pare că și alte aeronave au fost lovite în timpul raidului, însă aceste informații sunt încă în curs de confirmare.

„Forțele de apărare continuă să ia toate măsurile necesare pentru a submina potențialul ocupanților ruși de a lovi infrastructura civilă și de a obliga Rusia să pună capăt agresiunii armate împotriva Ucrainei”, au declarat forțele speciale ucrainene, subliniind că astfel de operațiuni fac parte din strategia de a limita capabilitățile de atac ale Moscovei.

În mesajul publicat de armata ucraineană se menționează că aerodromul Borisoglebsk este considerat o bază importantă pentru aviația militară rusă, fiind utilizat pentru operațiunile avioanelor Su-34, Su-35S și Su-30SM, implicate frecvent în atacurile asupra teritoriului ucrainean, şi a fost ţinta mai multor atacuri, de la începutul războiului.

De partea cealaltă, guvernatorul regiunii Voronej din Rusia, Aleksandr Gusev, a declarat pe Telegram că peste 25 de drone au fost doborâte în timpul nopții deasupra regiunii, adăugând că o linie electrică a fost avariată temporar. Oficialul rus nu a menționat însă nimic despre un posibil atac asupra unui aerodrom militar, iar Moscova nu a confirmat până acum informațiile prezentate de partea ucraineană.

Atacul vine într-un moment în care Ucraina își intensifică atacurile asupra obiectivelor militare de pe teritoriul rus, în încercarea de a diminua presiunea asupra infrastructurii civile ucrainene și de a reduce capacitatea armatei ruse de a desfășura raiduri aeriene asupra orașelor și instalațiilor strategice din Ucraina.

În iunie, forţele armate ucrainene au lovit aerodromul militar Savasleika, situat în regiunea Nijni Novgorod a Federaţiei Ruse, de unde decolează cu regularitate aeronavele MiG-31K care transportă rachete hipersonice Kinjal.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei