Aproape o mie de migranți au ajuns în ultimele 24 de ore pe insula Lampedusa. Cei mai mulți sunt din Congo

0
Publicat:

Circa o mie de migranţi au debarcat începând de sâmbătă pe insula italiană Lampedusa, după ce au traversat cu diverse ambarcaţiuni Marea Mediterană venind dinspre Africa, a anunţat duminică agenţia ANSA, citată de Reuters.

41 de migranți au murit recent într-un naufragiu în aproapierea Italiei FOTO Twitter

Circa 270 de migranţi aflaţi în şase ambarcaţiuni au fost aduşi pe ţărmul insulei Lampedusa duminică dimineaţă de către garda de coastă italiană, după ce sâmbătă alţi 718 migranţi au fost recuperaţi din 27 de bărci şi au fost transportaţi pe insula situată la circa 130 de kilometri de coastele Tunisiei, transmite Agerpres.

Migranţii sunt toţi din ţări ale Africii sub-sahariene, cei mai mulţi din Congo, Coasta de Fildeş, Burkina Faso, Camerun, Guineea, Nigeria, Senegal şi Mali. Ei au declarat autorităţilor italiene că au pornit pe Mediterana dinspre oraşele de coastă tunisiene Sfax, Gabes şi Mahdia.

"Hoardele" de migranţi au devenit o sursă de "violenţă şi crime"  

Preşedintele tunisian Kais Saied a anunţat la începutul verii măsuri dure împotriva migranţilor din ţările Africii sub-sahariene ajunşi în ţara sa, măsuri care par să fi amplificat plecările acestora din Tunisia spre Europa. El a provocat proteste din partea UE şi ONU după ce a declarat că "hoardele" de migranţi ilegali au devenit o sursă de "violenţă şi crime", iar prezenţa lor în Tunisia face parte dintr-o "acţiune criminală" menită să schimbe compoziţia demografică a ţării sale. 

Centrul de primire, depășit de situație

Centrul de primire a migranţilor amenajat pe insula italiană Lampedusa are o capacitate de circa 400 de persoane, dar aceasta este permanent depăşită, în prezent acolo fiind circa 2.000 de migranţi. Autorităţile italiene transferă cu regularitatea migranţii de pe această insulă către zona continentală a Italiei, de unde mulţi dintre ei pleacă mai departe spre alte state vest-europene.

Potrivit guvernului de la Roma, de la începutul acestui au debarcat în Italia peste 96.300 de migranţi, faţă de 45.700 în tot anul trecut.

Patruzeci și unu de migranți au murit într-un naufragiu în largul Italiei 

Patruzeci și unu de migranți au murit, pe 9 august 2023, într-un naufragiu în largul insulei italiene Lampedusa, au declarat supraviețuitori pentru presa locală, citată de BBC. 

Un grup de patru persoane care au supraviețuit dezastrului le-a spus salvatorilor că se aflau pe o ambarcațiune care a plecat din Sfax, în Tunisia, și s-a scufundat în drum spre Italia.

Peste 1.800 de persoane și-au pierdut viața până acum în acest an în timpul traversării din Africa de Nord spre Europa.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte