AIEA nu a găsit echipamente militare în centralele nucleare din Ucraina

0
0
Publicat:

Inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică nu au găsit echipamente militare în centralele nucleare din Ucraina, a spus directorul agenţiei, Rafael Grossi, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Complexul nuclear Zaporojie, FOTO Maxar

Directorul AIEA a dezminţit astfel acuzaţia adusă luni de serviciul de informaţii externe al Rusiei, potrivit căreia ucrainenii ascund în centralele respective arme de provenienţă occidentală.

Afirmaţia Moscovei fusese deja respinsesă de autoritățile ucrainene, printr-un oficial de rang înalt de la Kiev.

Acuzaţii privind ilegalităţi şi pericole

AIEA a stabilit o prezenţă permanentă în toate centralele atomice ucrainene, potrivit lui Rafael Grossa, care a anunţa că a ordonat marţi inspecţii pentru identificarea unor eventuale arme în interiorul acestor obiective

„Rezultatul acestor inspecţii a fost negativ", a subliniat directorulului agenţiei

Rafael Grossa a reamintit că este pentru a doua oară când agenţia a fost în măsură să dovedească falsitatea unor acuzaţii privind ilegalităţi şi pericole în centralele nucleare din Ucraina. Anterior fuseseră lansate afirmaţii privind crearea unei „bombe murdare", un tip de armă care răspândeşte materiale radioactive cu ajutorul unei explozii convenţionale.

Amintim că experţi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) au anunțat că vor menţine o prezenţă permanentă inclusiv la fosta centrală nucleară de la Cernobîl, în nord-estul Ucrainei, pentru a preveni orice nou atac asupra acestei zone puternic contaminate.

 La Zaporojie, centrală care este încă sub controlul trupelor ruse, dar deservită de personal ucrainean și unde trupele ruse şi ucrainene s-au acuzat reciproc de bombardamente repetate asupra ei, există detașată o echipă a AIEA încă de anul trecut.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei