55 membri ETA arestaţi în 2010. Ultimul, azi noapte, la Belfast

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acesta muncea într-un restaurant argentinian, ca bucătar, ca acoperire pentru munca logistică în folosul organizaţiei teroriste basce.

Poliţia din Irlanda de Nord au reuşit azi noapte arestarea, în Belfast, a membrului ETA Fermin Vila Michelena, informează cotidianul Publico. Operaţiunea a fost posibilă datorită colaborării nord-irlandezilor cu Garda Civilă spaniolă.

Michelena, născut în 1970, în Irun (Ţara Bascilor), este unul din cei mai căutaţi membri ai bandei teroriste basce, fiind pe lista celor mai căutaţi terorişti din UE din anul 2001, iar pe lista celor mai vânaţi terorişti din Statele Unite din 2002.

Poliţiştii spun că Michelena era în stare "activă", lucrând pentru ETA, în momentul arestării. Ca acoperire, Michelena avea un job de bucătar într-un restaurant argentinian din capitala Irlandei de Nord. Poliţia Spaniolă investighează acum dacă acesta mai locuia şi cu alţi membri ai grupării teroriste.

Cu arestarea lui Fermin Vila Michelena în Belfast, numărul membrilor ETA arestaţi doar în 2010 a ajuns la 55, din care 24 de arestări au fost operate în afara Spaniei.

Citeşte pe adevarul.es de ce atentate se face vinovat Michelena şi de ce era unul din cei mai căutaţi terorişti basic

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews