Beijingul respinge justificările SUA privind amenințarea chineză asupra Groenlandei

0
Publicat:

Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe chinez, Guo Jiakun, a criticat SUA marți, 20 ianuarie, respingând afirmația că țara sa reprezintă o amenințare pentru Groenlanda.

Guo Jiakun/FOTO: X@Echinanews

Facem apel la SUA să înceteze să folosească așa-numita «amenințare chineză» drept pretext pentru a urmări câștiguri egoiste”, a declarat Guo Jiakun, în cadrul unei conferințe de presă la Beijing, potrivit CNN afiliat CCTV.

Replica vine după ce președintele SUA, Donald Trump, a afirmat într-o postare amplă pe rețelele sociale, sâmbătă, că Statele Unite trebuie să aibă control asupra Groenlandei pentru a contracara amenințările chineze și ruse în Arctica și pentru a dezvolta ceea ce a numit „Domul de Aur” pentru protejarea Americii de Nord împotriva rachetelor balistice.

„China și-a exprimat poziția în legătură cu Groenlanda de mai multe ori. Legea internațională, fundamentată pe scopurile și principiile Cartei ONU, stă la baza ordinii internaționale actuale și trebuie respectată”, a adăugat Jiakun.

Între timp, Danemarca și-a suplimentat forțele militare din Groenlanda, în contextul în care presiunile președintelui american Donald Trump privind anexarea insulei arctice se intensifică.

Luni, după o întâlnire cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, ministrul danez al apărării, Troels Lund Poulsen, a anunțat că Danemarca a solicitat oficial o misiune aliată în Groenlanda.

Am propus acest lucru, iar secretarul-general a luat act”, a declarat el la Bruxelles.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare