Sarea, responsabilă pentru 10.000 de decese pe zi, în Europa. Cât de sărat mănâncă românii

0
Publicat:

Majoritatea țărilor europene au un consum mediu zilnic de sare peste nivelul maxim recomandat de OMS de 5 grame pe zi. Asta se reflectă în numărul de 10.000 de decese cauzate de bolile cardiovasculare în fiecare zi, în Europa. Românii folosesc de două ori mai multă sare decât recomandă OMS.

Sarea, ucigașul din farfurie - Foto Arhivă

Bolile de inimă sunt principala cauză de mortalitate din țara noastră, reprezentând constant peste 50% din totalul deceselor, arată datele INS.  Consumul excesiv de sare este una dintre principalele cauze ale creșterii tensiunii arteriale sau ale hipertensiunii arteriale. Hipertensiunea arterială este cel mai important factor de risc pentru bolile cardiovasculare.

OMS recomandă reducerea consumului de sare pentru a diminua riscul de hipertensiune arterială și, implicit, de boli cardiovasculare, care includ afecțiuni grave precum infarctul miocardic și accidentul vascular cerebral. Potrivit OMS, adulții nu ar trebui să consume mai mult de 5 grame de sare pe zi, adică aproape o linguriță. 

Cifrele arată că românii folosesc, în medie, 12,28 grame de sare pe zi, adică mai mult decât dublu față de recomandările OMS. Asta ne plasează pe locul 9 în topul țărilor europene în ceea ce privește consumul de sare. 

Kazahstanul și Kârgâzstanul consumă cel mai mult, cu 17,2 g pe zi, iar Malta cel mai puțin, cu 4,92 g, potrivit DailyMail. 

Mai multă sare decât noi consumă oamenii din Uzbekistan (14,88 g), Rusia (14,87 g), Turcia (14,37 g), Cehia (13,37 g), Macedonia de Nord (12,88 g) și Ucraina (12,60 g). 

De vină pentru consumul excesiv de sare ar fi alimentele ultraprocesate, cum sunt și mezelurile, și street food, spun experții.

Legătura dintre sare și hipertensiune

Consumul excesiv de sare crește tensiunea arterială, majorând riscul de atac de cord și accident vascular cerebral.  Hipertensiunea este principalul factor de risc pentru deces și invaliditate în Europa, cauzând aproape un sfert din decese și 13% din invaliditate. De obicei, nu are simptome, deci sunt necesare verificări regulate. Persoanele cu hipertensiune pot primi medicamente și sfaturi de stil de viață pentru controlul acesteia. 

Concret, sodiul din sare determină retenția de apă în vasele de sânge. Aportul excesiv de sare crește riscul de accident vascular cerebral cu 23% și riscul de boli cardiovasculare cu 14%. De asemenea, poate provoca rigidizarea vaselor de sânge, crescând riscul de boli de inimă. 

 Un copil cu vârsta între unu și trei ani ar trebui să consume maxim 2 grame de sare pe zi, unul de patru până la șase ani, 3 grame/zi, iar de la șapte la zece ani 5 grame/zi. Un adult nu ar trebui să depășească 6 grame pe zi, potrivit Fundației Britanice a Inimii. 

Reducerea consumului de sare, reducerea deceselor 

Cu cât este mai mare reducerea consumului de sare, cu atât este mai mare scăderea tensiunii arteriale: reducerea consumului de sare poate reduce decesele cauzate de  bolile cardiovasculare și apariția evenimentelor cardiovasculare, cum ar fi atacurile de cord”, a declarat biroul OMS Europa în noul său raport, „Action on salt and hypertension”. 

Bărbații europeni au un risc de aproape 2,5 ori mai mare de a muri din cauza bolilor cardiovasculare decât femeile, arată OMS. 

Punerea în aplicare a unor politici specifice pentru a reduce consumul de sare cu 25% ar putea salva aproximativ 900.000 de vieți din cauza bolilor cardiovasculare până în 2030”, a declarat Hans Kluge, directorul regional al OMS pentru Europa.  

OMS implementează politici obligatorii pentru a reduce consumul de sare, inclusiv restricții asupra cantității permise în produsele alimentare. De asemenea, susține campanii de conștientizare pentru a evidenția riscurile și pentru a încuraja reducerea consumului de sare, precum și pentru a asigura accesul la controale și medicamente pentru tensiunea arterială.  

Graham MacGregor, profesor de medicină cardiovasculară la Universitatea Queen Mary din Londra și președinte al grupului de campanie Action on Salt, a declarat: „Tensiunea arterială crescută este cea mai mare cauză de deces din lume, fiind responsabilă pentru mai mult de 50% din accidentele vasculare cerebrale și bolile de inimă. Este ucigașul tăcut, care nu are simptome. Singura modalitate de a vă cunoaște tensiunea arterială este să o măsurați. Singura modalitate de a o reduce este să determinăm industria alimentară să reducă încet-încet cantitatea de sare pe care o adaugă. Fiecare reducere cu un gram/zi a consumului de sare în rândul populației, salvează peste 4.000 de decese premature pe an.”

În țara noastră,  unul din doi oameni mor din cauza unei boli cardiovasculare. Bolile de inimă reprezintă principala cauză de deces din țara noastră, cu peste 57% din totalul deceselor înregistrate la nivel național. Mai mult de atât, la fiecare 30 de minute, un român face infarct miocardic, potrvit Fundației Române a Inimii. 

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie