Cum putem înlătura temerile din viața noastră. Trucuri pentru a îmblânzi „monstrul anxietății”

0
Publicat:

Anxietatea, considerată de specialiști o reacție normală a organismului la stres sau pericol, poate deveni o problemă atunci când persistă. Un medic specialist oferă câteva sfaturi utile celor care se confruntă cu astfel de temeri.

Anxietatea poate fi o problemă dificil de gestionat. Foto: Freepik.com

Peste o treime dintre femeile care au participat la un studiu realizat în Marea Britanie au declarat că au avut niveluri ridicate de anxietate, potrivit publicației The Sun. Printre simptomele menționate de acestea se numără gândurile accelerate, bătăile puternice ale inimii și, în unele cazuri, chiar atacuri de panică.

Cum poate fi înțeleasă anxietatea

Anxietatea este, potrivit specialiștilor citați de platforma media, un răspuns normal al organismului, care, din perspectiva evolutivă a reacțiilor primare precum „luptă”, „fugi” sau „apără-te”, joacă un rol important și în prezent. Deși această reacție este firească, anxietatea devine problematică atunci când este persistentă și nu doar temporară.

„Mulți pacienți ajung la mine derutați de anxietatea lor și simțindu-se destul de ridicoli din această cauză, ceea ce îi face să se simtă lipsiți de putere, învinși și blocați”, a susținut medicul Martin Brunet, autorul cărții „Your Worry Makes Sense” („Îngrijorarea ta are sens”), care explorează de ce anxietatea este logică și cum poate fi gestionată.

Potrivit specialistului citat de publicația britanică The Sun, oamenii ar trebui să consulte medicul de familie dacă sunt îngrijorați de impactul pe care anxietatea îl are asupra vieții lor și dacă aceasta este prezentă în cea mai mare parte a timpului.

„Dacă poți înțelege anxietatea, atunci poți căpăta putere asupra ei, iar dacă ești împuternicit, poți face pași mici și poți ajunge în punctul în care tu deții controlul asupra anxietății, nu anxietatea asupra ta”, arată dr. Martin Brunet.

Anxietatea, înlăturată odată cu gândurile negre

Medicul specialist oferă câteva sfaturi pentru cei care vor să își înțeleagă temerile și să le confrunte cu succes. El recomandă pacienților să se concentreze pe fapte, nu pe scenarii negative.

„Primul pas este ca o persoană să înțeleagă și să recunoască ceea ce se întâmplă atunci când începe să simtă anxietate – corpul său intră în modul de protecție. Al doilea pas este să se concentreze pe fapte, nu să lase imaginația să scape de sub control”, explică specialistul, potrivit platformei media The Sun.

Astfel, când cineva începe să intre în panică, în loc să gândească la lucruri groaznice, poate să își înțeleagă emoțiile.

„Inima îmi bate tare, iar aceasta este reacția firească a unei inimi sănătoase la adrenalină, pentru că sunt anxios dintr-un anumit motiv”, a explicat dr. Brunet.

Acest lucru va permite adrenalinei din organism să scadă puțin și respirației să revină la normal, astfel încât persoana să nu intre într-o spirală a anxietății.

Persoanele blocate în anxietate folosesc adesea un limbaj negativ, ceea ce le limitează și le face să se simtă neputincioase. Potrivit specialistului, dacă își recunosc dificultatea de a gestiona incertitudinea și îndoiala, pot începe să lucreze cu aceste sentimente și să folosească această provocare pentru a depăși momentele dificile.

Anxietatea, alungată treptat din zona de confort

Specialistul recomandă ca recuperarea să fie abordată asemenea reabilitării după o accidentare fizică – lent și cu blândețe. Un truc propus de acesta este desenarea a trei cercuri concentrice, unul în interiorul celuilalt.

Potrivit medicului, cercul interior reprezintă zona de confort, iar aici o persoană ar trebui să noteze activitățile unde anxietatea nu lipsește neapărat, dar pe care le face cu ușurință, pentru că îi fac plăcere. Cercul exterior este zona interzisă, unde se trec activitățile sau situațiile de care anxietatea împiedică persoana respectivă, dar pe care, oricum, nu ar dori să le facă niciodată. Acest exercițiu amintește că anxietatea este, până la urmă, normală. De exemplu, aici poate intra folosirea transportului public.

Cercul din mijloc este zona de expansiune, unde se trec activitățile sau situațiile pe care cineva nu le poate face din cauza anxietății, dar pe care și-ar dori să le încerce. De exemplu, poate cineva și-ar dori să meargă la o petrecere organizată de un prieten, chiar dacă nu cunoaște prea mulți oameni acolo.

„Ideea este de a lucra constant la extinderea zonei de confort. Dr. Brunet recomandă oamenilor să aleagă o activitate care pare realist de atins și să se planifice pași mici, prin care acea activitate să fie încercată treptat. Poate fi vorba despre a merge puțin mai departe sau de a face o anumită activitate un pic mai mult de fiecare dată, exersând adaptarea la fiecare pas și acceptând sentimentul de anxietate care apare pe parcurs”, notează publicația The Sun.

Monstrul anxietății

Specialistul propune, de asemenea, oamenilor să își imagineze anxietatea ca pe un monstru caraghios sau ca pe un cățeluș agitat, căruia să îi dea un nume amuzant, Wilbur, de exemplu, așa cum îl numește în cartea sa.

„El spune că nu poți avea pretenția ca Wilbur să rămână acasă, așa că trebuie să accepți că va fi cu tine pe parcursul zilei. Nu trebuie nici să te lupți cu el, dar nici să îl lași să fie șeful tău. Poate chiar merită să îi mulțumești pentru că vrea să te protejeze, dar să îl asiguri că totul este în regulă. În felul acesta, anxietatea se va liniști”, notează The Sun.

Potrivit medicului, anxietatea se ia foarte în serios, iar forța stă uneori tocmai în această doză de autoironie. Astfel, dacă imaginea monstrului anxietății te face să zâmbești, creezi asocieri noi în creier și îți schimbi relația cu anxietatea.

Atunci când ea persistă de ceva timp sau când o persoană constată că îi este foarte greu să o gestioneze, specialistul recomandă să se apeleze la medicul de familie, care poate prescrie medicație sau poate recomanda terapie prin discuții, dacă metodele de auto-ajutor nu au avut efect.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil