Despărţirea de partener produce o durere la fel de intensă ca o rană fizică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Creieul nostru reacţionează la fel la suferinţa fizică şi la şocul emoţional provocat de o despărţire/FOTO Arhiva Adevărul

„Inima frântă”, durerea pe care o simţim după ce ne despărţim de un partener pe care îl iubim, nu este doar o metaforă, ci o suferinţă reală, foarte intensă. Cercetătorii au observat că în acest caz creierul nostru reacţionează la fel ca la un stimul dureros foarte puternic.

Cercetătorii de la Universităţile Michigan, Colorado şi Columbia au realizat un studiu la care au luat parte 40 de persoane care fuseseră recent părăsite de partenerul de viaţă. Ele au fost supuse unei scanări cerebrale, în timp ce vedeau o fotografie cu fostul lor partener, scrie Yourtango.

Experimentul a arătat că aceste persoane resimţeau o durere cu o intensitate foarte mare, 8 din 10, adică sufereau foarte mult. Intensitatea durerii era similară cu a unei arsuri provocate cu fierul încins, spun experţii.

Astfel, ei au observat că suferinţa fizică şi cea psihică sunt percepute la fel de creierul nostru, activând acealeaşi regiuni cerebrale. Prin urmare, un om care a suferit un şoc emoţional suferă la fel de mult ca unul bolnav sau rănit fizic.

Singura diferenţă între cele două tipuri de durere este că în cazul suferinţei psihice sursa durerii este mult mai greu de identificat.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele