VIDEO Tesla a umilit Ferrari, Porsche şi Lamborghini într-o cursă de tip „drag“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când vorbim despre maşini electrice ne gândim, în primul rând, la autonomie, fiabilitate şi economie. Tesla, însă, a produs un veritabil supercar electirc prin modelul său S P100D.

Revista de automobilism Motor Trends a adunat laolaltă cele mai puternice maşini ale lumii şi le-a pus să concureze una împotriva celeilalte într-o cursă de tip ”drag”, care se desfăşoară pe o porţiune de aproximativ 400 de metri. Tesla Model S a depăşit în performanţă maşini precum Porsche 911 Turbo S sau Ferrari 458 GTB.

Faptul că Tesla dispune de un motor electric constă în principalul avantaj faţă de rivale. Neexistând combustie internă, puterea este livrată instant la roţi, iar cuplul este unul mult mai mare decât în cazul maşinilor tradiţionale.

În plus, maşina dezvoltată de Elon Musk s-a impus şi prin prisma faptului că lungimea cursei a fost destul de mică. Dacă traseul ar fi fost unul mai lung, maşinile cu motoare care funcţionează pe bază de combustibili fosili s-ar fi impus. Trebuie menţionat şi faptul că Tesla a câştigat cursa în condiţiile în care nici măcar nu este un supercar, ci mai degrabă un sedan, şi totodată cel mai greu dintre automobile, notează Mashable.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat