Seria OnePlus 8 se va lansa la mijlocul lunii aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acesta ar putea să fie noul OnePlus 8 Lite.

După un an în care telefonul chinez a lansat două serii foarte bune (7 Pro şi 7T), fanii OnePlus au aşteptări mari de la prima serie OnePlus din 2020.

Seria OnePlus 7 venea anul trecut cu o funcţie pe care ne aşteptăm să o vedem în acest an pe toate dispozitivele flagship: ecranul cu rată de refresh rapidă, de 90Hz, care m-a cucerit la acea vreme şi pe mine, făcându-mă să compar OnePlus 7 Pro cu un pilot de Formula 1.

Astfel, aşteptările pentru noua seria OnePlus 8 sunt mari, şi se pare că producătorul chinez va dezvălui în curând primul său dispozitiv din 2020. Mai exact, la jumătatea lunii aprilie, conform celor de la Tech Radar.

Zvonurile spun că OnePlus va trece la o linie formată din trei dispozitive în acest an, adăugând un model Lite în familia OnePlus 8. În ciuda numelui, acesta ar urma să fie însă un smartphone în categoria mid-range sau premium mid-range, şi nu unul de buget.

Cele mai importante noutăţi pe care le-ar putea aduce următoarea serie OnePlus ar fi introducerea funcţiei de reverse wireless charging şi a unui lucru care a lipsit mereu de pe telefoanele producătorului chinez: certificarea de rezistenţă IP.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online