Românul care ne salvează trecutul: mii de poze ale fotografului Costică Acsinte sunt digitalizate şi publicate online

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt mii de poze realizate în ultimul secol care surprind viaţa de zi cu zi a românilor, dar prea puţine au ajuns cunoscute. Cezar Popescu este omul care se asigură că una dintre cele mai mari colecţii nu ajunge uitată într-un muzeu. El digitalizează miile de poze ale lui Costică Acsinte, salvând o parte din trecutul românilor online şi prezentându-l pe Flickr.

Pe 4 februarie, „Time Lightbox“ scrie despre Cezar Popescu şi despre Costică Acsinte, unul dintre cei mai activi fotografi ai României. Cel dintâi se asigură că salvează opera celui din urmă, recreând-o în format digital şi publicând-o online. Costică Acsinte este un fotograf de război care a activat în Primul Război Mondial, apoi s-a retras în Slobozia, unde şi-a deschis studioul foto care avea să-l consacre drept unul dintre puţinii, dacă nu singurul, fotograf profesionist din România de la acea vreme.

Arhiva lui Costică Acsinte are peste 5.000 de cadre surprinse pe plăci de sticlă sau printate pe hârtie fotografică. Proprietarul acestei colecţii este Muzeul Judeţean Ialomiţa. A obţinut arhiva de la urmaşii lui Acsinte la câţiva ani după moarte acestuia, dar foarte multe fotografii au fost uitate, până când Cezar Popescu, un fost avocat acum devenit fotograf, a convins muzeul să îl lase să scaneze negativele şi să digitalizeze fotografiile. Între Popescu şi Acsinte există şi o altă legătură, nu doar pasiunea pentru fotografie.

„Time“ notează că tatăl lui Popescu a lucrat la un moment dat cu fiul lui Acsinte, iar el a recunoscut fotografiile după ce a văzut câteva cărţi poştale cu cadre din arhivă. „Bucată cu bucată, sper să recreez cât de mult se poate, dar acum mă preocup de digitalizarea plăcilor. Acestea se degradează foarte repede. De la zi la zi observ altă crăpătură [pe negativul din emulsie]“, a afirmat Popescu.

Tehnica de salvare a fotografiilor

Costică Acsinte Archive - How I do it from Cezar Popescu on Vimeo.

Multe dintre fotografii nu prezintă niciun detaliu care să le fixeze la un anumit moment în timp. Altele au o descriere sau o dată înscrise pe ele, ori poate ilustrează un corp de armată sau o medalie care pot fi uşor recunoscute. În fapt, unele dintre cele mai valoroase cadre sunt cu imagini din timpul Primului Război Mondial, în unele sunt surprinse şi momentele ale Reginei Maria şi Regelui Ferdinand I.

Nu sunt eu omul care să spun dacă imaginile sunt importante sau nu. Mi se pare însă jenant să pierdem ceva ce nu se mai poate înlocui vreodată. Cezar Popescu

Cine a fost Costică Acsinte, fotograful ajuns post-mortem pe Flickr

Fotograful Costică Acsinte s-a născut la 4 iulie 1897 în comuna Perieţ (acum în judeţul Ialomiţa). S-a înrolat voluntar în Primul Război Mondial în Grupul I de Aviaţie, unde a urmat cursurile Şcolii de Pilotaj, scrie „România liberă“. Până în iunie 1920, când a trecut în rezervă cu gradul de sergent, a activat ca fotograf de război. La terminarea lui, îşi deschide la Slobozia propriul studio: Foto Splendid C. Acsinte. 

Costică Acsinte a murit la 7 ianuarie 1984, la vârsta de 87 de ani. Însă din 1989, la cinci ani după moartea lui Costică Acsinte, protecţia drepturilor de autor, conform legilor de atunci, au expirat, pozele fiind astăzi în domeniu public. Cezar Popescu încarcă fotografiile digitalizate pe Flickr, contul Costică Acsinte. El este prezent şi pe Twitter.

Costică Acsinte pe Twitter

Mai multe pentru tine:
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu