iWatch ar putea fi lansat anul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei de la Apple ar putea recurge la un design tradiţional pentru iWatch FOTO webtechera.com

Gadgetul iWatch de la Apple este principala ţintă a speculaţiilor din ultima vreme. Potenţialul unui astfel de dispozitiv ar fi enorm, spun jurnaliştii de la Bloomberg a căror sursă specifică că ceasul inteligent ar putea ajunge pe piaţă până la sfârşitul anului.

În afară de asta, mai aflăm de la Bloomberg că iWatch va fi în stare să efectueze apeluri, să afişeze hărţi şi chiar să monitorizeze starea de sănătate a purtătorilor. Integrarea unui pedometru ar putea duce la un nou parteneriat cu Nike.

Vestea vine la scurt timp după ce producătorul Gorilla Glass Corning a declarat că pe piaţă vor apărea produse bazate pe sticla flexibilă Willow abia peste trei ani.  Apple are câteva patente care descriu dispozitive cu ecrane flexibile, care se poartă la încheietura mâinii.  Potrivit noilor informaţii, Apple ar putea adopta astfel un design mai tradiţional, inspirat de Pebble smart watch.

Jurnaliştii Bloomberg mai notează faptul că designerul Jony Ive este pasionat de ceasuri şi a făcut chiar şi o vizită cu echipa de design a Apple la fabrica de ceasuri Nike. Se spune, de asemenea, că gigantul din Cuopertino are o echipă de 100 de persoane care lucrează la proiectul iWatch.

Având în vedere că şi Google vrea să lanseze un gadget care să poată fi purtat de utilizatori, Google Glass, Apple ar putea grăbi producţia iWatch.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice