Harta Aisemnal.ro a fost actualizată: 300.000 de puncte din ţară au risc de roaming involuntar. Cum poate fi evitată plata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Harta Aisemnal.ro a fost actualizată de Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii, ANCOM stabilind că există aproape 300.000 de puncte în ţară cu risc de roaming involuntar.

„Pentru ca utilizatorii să ştie cât mai exact care sunt zonele în care este posibil să intre în roaming involuntar, am introdus aceste localităţi în harta aisemnal.ro, sub formă de puncte la nivel de stradă. În acest fel, aisemnal.ro oferă acum informaţii atât despre nivelul semnalului, cât şi despre zonele de graniţă în care utilizatorii riscă să se conecteze involuntar la staţiile de bază aflate pe teritoriul statului vecin şi să comunice la tarifele de roaming. Vom continua campaniile de măsurare a semnalului şi vom integra rezultatele, astfel încât utilizatorii să aibă acces la cele mai recente date “, a declarat Cristin Popa, director executiv al ANCOM.

Roaming involuntar

Roaming-ul involuntar poate apărea în zonele de graniţă de pe teritoriul României numai în cazul în care utilizatorii au activat serviciul de roaming, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe selectarea automată a reţelei. În aceste situaţii, echipamentul mobil se va conecta automat la reţeaua operatorului cu cel mai bun semnal în punctul în care se află utilizatorul.  

Utilizatorul, deşi se află pe teritoriul României, va fi astfel facturat pentru serviciile de comunicaţii utilizate în roaming, ca şi cum s-ar afla fizic pe teritoriul statului vecin.  

Conform măsurătorilor efectuate de ANCOM, în majoritatea judeţelor aflate la graniţă există puncte în care telefoanele sau tabletele pot intra în roaming involuntar. Astfel, din cele 440.425 de puncte aflate la o distanţă de cel mult 15 km de frontiere monitorizate de ANCOM, au fost identificate şi introduse în hartă 295.630 de puncte cu potenţial risc de intrare în roaming involuntar.

Localităţile identificate ca având un potenţial risc de intrare în roaming involuntar se găsesc în judeţele Arad, Bihor, Botoşani, Caraş Severin, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Olt, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vaslui.

Utilizatorii pot consulta lista actualizată, în 2020, a localităţilor de graniţă identificate de ANCOM ca având un risc potenţial de intrare în roaming involuntar, în funcţie de operator. Lista este actualizată anual de Autoritate.

Ce trebuie să facă utilizatorii pentru a evita intrarea în roaming involuntar

În cazul în care intenţionează să călătorească într-o zonă de graniţă, utilizatorii trebuie să acorde atenţie mesajelor venite din partea operatorului în reţeaua căruia se află. Operatorii au obligaţia de a informa utilizatorii prin SMS în momentul în care telefonul s-a conectat la reţeaua unui operator străin, precizând tarifele, în valori care includ TVA, aplicabile serviciului de roaming utilizat în statul respectiv.

Pentru a evita accesarea involuntară a serviciilor este bine ca utilizatorii să îşi ia măsuri de precauţie: 

  - să selecteze manual reţeaua (utilizatorii pot dezactiva opţiunea telefonului de selectare automată a reţelei);

  - să solicite operatorului activarea serviciul de roaming numai la cerere, când aceştia călătoresc în străinătate; 

  - să verifice la ce reţea e conectat telefonul sau tableta înainte de a le utiliza, în cazul în care selectarea reţelei rămâne pe modul automat.

Atenţie! Utilizarea involuntară a telefonului/tabletei în roaming nu îi scuteşte pe utilizatori de plata acestui serviciu.  

Mai multe informaţii privind utilizarea şi costurile serviciului de roaming sunt disponibile pe pagina de internet a Autorităţii, aici.

Harta www.aisemnal.ro 

Harta naţională de acoperire cu servicii de voce mobilă – www.aisemnal.ro este platforma informatică cu ajutorul căreia utilizatorii pot afla exact care este gradul de acoperire, dar şi nivelul de semnal 2G, 3G şi 4G pentru fiecare dintre operatorii mobili activi pe piaţa din România.  

Utilizarea hărţii este facilă: pentru a vedea care este acoperirea cu semnal la nivel naţional, utilizatorii trebuie să aleagă un singur operator şi să selecteze una sau mai multe tehnologii (2G, 3G sau 4G). Utilizatorii interesaţi de nivelul de semnal într-o anumită localitate, trebuie să selecteze localitatea de interes. De asemenea, harta permite şi opţiunea de localizare pentru a vedea acoperirea cu semnal în locul în care se află utilizatorul. 

Prin intermediul hărţii disponibile la adresa www.aisemnal.ro, cei interesaţi pot afla care sunt localităţile cu cel mai bun semnal mobil, dar şi cele cu cel mai slab, nivelurile semnalului în interior şi exterior sau care sunt zonele neacoperite cu semnal. Astfel, utilizatorii au o imagine completă şi corectă asupra serviciilor de acoperire cu semnal mobil.

Pentru a consulta acoperirea cu semnal mobil a localităţilor, drumurilor naţionale şi judeţene din România, accesaţi www.aisemnal.ro.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi