Misterioasa minge din interiorul Terrei s-a oprit, apoi a început să se rotească invers

0
Publicat:

De pe suprafața Pământului observăm doar circa 0,5% din planetă. Adânc sub crusta terestră este mantaua de rocă fierbinte, ulterior nucleul exterior lichefiat, iar în interiorul lui se află nucleul solid de fier din centru. Este posibil ca nucleul solid să se fi oprit din rotație, apoi să-și fi inversat direcția de rotire fără niciun motiv aparent, conform unui nou studiu, relatează Business Insider.

Nucleul este alcătuit din fier și nichel solid. Foto: Arhivă

Cercetătorii sunt de părere că rotirea nucleului nu va schimba semnificativ viața de la suprafața planetei. 

Probabil este ceva benign, dar vrem să înțelegem ce se întâmplă în profunzimea Pământului”, a declarat John Vidale, geofizician la Universitatea din California de Sud, pentru The Washington Post. 

Cercetarea, care a fost publicată luni în revista Nature Geoscience, sugerează că nucleul interior solid al Pământului ar putea suferi modificări ale rotației o dată la câteva decenii. 

Oamenii de știință nu se pot uita direct la nucleul interior, însă pot obține semne despre activitățile acestuia din cutremure și din testele efectuate cu arme nucleare din timpul Războiului Rece, care au trimis unde seismice în centrul Pământului.

Aceste unde seismice au indicat faptul că nucleul este alcătuit din fier și nichel solid și că se poate roti puțin mai repede decât restul Pământului. 

În cazul în care nucleul interior ar fi fost inert, rotindu-se în linie cu straturile exterioare ale planetei, undele asemănătoare ar fi trebuit să parcurgă trasee similare prin el. Însă, în timp, mișcarea acestor unde se schimbă, ceea ce indică faptul că nucleul se schimbă.  

Nucleul s-ar fi oprit din rotație

Noua cercetare a avut în vedere undele seismice din anii 1960 până acum. Oamenii de știință au găsit un lucru bizar începând cu anul 2009: în ultimul deceniu, traiectoriile undelor seismice asemănătoare nu s-au schimbat. Acest lucru sugerează că nucleul interior s-ar fi putut opri din rotație în acel interval de timp. 

Datele provenite de la două explozii nucleare indică o pauză asemănătoare în jurul anului 1971, nucleul rotindu-se apoi spre est, ceea ce îi face pe cercetători să creadă că nucleul interior se poate opri și își poate inversa rotația la circa 70 de ani. 

Teoria: câmpul magnetic al Pământului trage nucleul interior și îl determină să se rotească, în vreme ce câmpul gravitațional al mantalei creează o forță contrară. La fiecare câteva decenii, o forță o poate învinge pe cealaltă, modificând rotația nucleului de fier. 

O explicație ar putea fi că suprafața nucleului interior se modifică în timp. Lianxing Wen, seismolog la Universitatea Stony Brook, a abordat această teorie într-o lucrare din anul 2006 și o susține și în prezent. 

Wen a afirmat pentru The Washington Post că acest lucru ar putea explica pauzele din 1971 și 2009. 

Acest studiu interpretează greșit semnalele seismice care sunt cauzate de schimbările episodice ale suprafeței interioare a nucleului Pământului”, a declarat Wen. 

Noua cercetare ar putea contribui la clarificarea naturii misterioase a nucleului interior și a modului în care acesta interacționează cu celelalte straturi ale Pământului. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!