Petiţie contra site-urilor care promovează Ana(orexia) şi (buli)Mia, cele mai bune prietene ale persoanelor cu tulburări de alimentaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Editorii revistei de  modă „Vogue“ au hotărât să lanseze o petiţie contra site-urilor şi blogurilor care susţin anorexia şi bulimia. „My pro Ana“ este doar unul din zecile de forumuri existente pe internet care oferă membrilor sfaturi despre ce poziţie să adopte atunci când vomită şi cum să-şi mânjească palmele cu mâncare pentru ca, mai apoi, să le miroasă şi să aibă senzaţia de saţietate.

„Industria modei a fost întotdeauna catalogată drept vinovată pentru cazurile de anorexie, iar iniţiativa noastră, de a lansa o petiţie contra înfometării, vine ca un angajament. Suntem gata să luptăm pe acest front“, a declarat Franca Sozzani, redactorul-şef „Vogue“, ediţia italiană.

Anorexia, numită Ana de cunoscători, este de departe una dintre principalele probleme cu care se confruntă nu doar modele internaţionale, ci şi tinerele obişnuite.  

Dornici să-şi povestească experienţele şi să schimbe diverse impresii, membrii site-ului myproana.com discută, zi de zi, despre două bune prietene: Ana şi Mia. Sau, aşa cum sunt cunoscute aceste tulburări de alimentaţie în termeni medicali, anorexia şi bulimia. Autorii acestor jurnale publicate în mediul online vorbesc despre bolile menţionate mai sus de parcă ar fi persoane reale, în carne şi oase. „Mai mult, dacă cineva le atacă pe Ana şi Mia, membrii comunităţii myproana.com se aliză contra intruşilor“, avertizează Sozzani.

Ce sfaturi îşi dau adepţii anorexiei şi bulimiei unii altora? Se sfătuiesc asupra poziţiei ideale pe care ar trebui s-o adopte atunci când vomită şi ce laxative să folosească pentru a-şi goli stomacul. Desigur, lucrurile nu se opresc aici. Pentru a ajunge la senzaţia de saţietate unii membrii povestesc cum îşi mânjesc palmele cu mâncare pentru ca, mai apoi, să le miroasă.

Când mi se face poftă de ceva, îmi frec mâinile cu mâncare şi le miros. Scap de senzaţia de foame de fiecare dată, scrie utilizatorul GetThinOrDieTrying (Slăbeşte sau mori încercând - n.r.).                                                                

Nu este pentru prima oară când diverse branduri sau publicaţii de modă luptă cu o imagine fals conturată. În luna martie un retailer de îmbrăcăminte din Suedia a avut parte de o rundă de aplauze virtuale după ce, o fotografie cu două manechine voluptoase îmbrăcate în lenjerie intimă a ajuns pe reţeaua de socializare Facebook, unde a strâns peste 57.000 de aprecieri în doar câteva zile de la postare.

În 2012, publicaţia britanică „Slink“ a îndrăznit să iasă din tiparele convenţionalului printr-un concept nou: o revistă de modă adresată femeilor cu greutate. Sub deviza „Stilizează-ţi formele şi adu moda în viaţa ta“, Rivkie-Baum, redactorul-şef, a vrut să aducă în prim-plan un nou trend, un cult pentru frumuseţea şi stilul ce nu ţin cont de formă şi mărime, ci de bun gust şi de feminitate.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat