Nu crede tot ce gândeşti!

Buddha spune că toată suferinţa este cauzată de ataşament. Mintea este cea care cauzează ataşamentul. Tot mintea coace argumente despre câtă dreptate avem sau nu, despre cum funcţionează lumea şi tot ea creează celula care ne izolează pe toţi.Vestea bună este că o putem schimba. Putem să ne redeschidem mintea şi să ne vindecăm percepţiile pentru a crea libertatea şi însemnătatea de care avem nevoie.

Cu toţii avem de-a face cu alegeri, dacă vom lupta sau nu cu depresia. Ne permitem să fim anxioşi şi superficiali? Permitem furiei, durerii şi ranchiunii să ne stăpânească minţile? Nu este simplu să facem alegeri, chiar este posibil să fie nevoie de terapie ca să descoperi rădăcinile credinţei, dar este posibil să te eliberezi de teamă şi de angoasă ca să poţi îmbrăţişa fericirea şi însemnătatea din viaţă. 

Ce este interesant este că unii dintre cei mai inteligenţi oameni, cu minţi dezvoltate, suferă cel mai mult din cauza abilităţii lor analitice când vine vorba de fericire şi însemnătatea vieţii lor. 

Cei care gândesc în alb şi negru sunt cei care iau deciziile spontan şi care, de cele mai multe ori, pierd fericirea pe drum. Dacă decizi prea repede ce este bine şi ce este rău, nu mai rămâne loc pentru mister şi descoperiri, acele lucruri care ne încetinesc îndeajuns ca să simţim însemnătatea lucrurilor.

Ce facem când lucrurile nu merg cum vrem?

Când lucrurile nu merg cum vrem noi, este uşor să credem în acuzaţiile minţii. Iar apoi ne adâncim într-un iad personal mai degrabă decât în realitatea faptelor în sine. Ca să evităm iadul trebuie să ne analizăm din nou mintea. Este posibil să ne punem la îndoială dezamăgirea, durerea sau ranchiuna şi să nu mai presupunem că ceea ce credem este adevărat.

Când lucrurile nu merg aşa cum vrem, este cel mai uşor să credem că suntem condamnaţi de propria noastră minte. Şi când facem asta, ne adâncim într-un iad mai mare decât acela provocat de evenimentul în sine care ne-a adus acolo. Putem evita iadul dacă alegem să ne regândim. Este şansa noastră de a opri dezamăgirile, suferinţa şi resentimentele, dar mai ales să nu mai credem că tot ce gândim este adevărat. 

Am putea să ne amintim esenţa noastră reală. Pentru că, în esenţa noastră, suntem dragoste. Suntem buni, pe interior. Când vom integra acest adevăr în minţile noastre ne vom crea un mod sănătos de a gândi. Avem nevoie să ni se amintească cine suntem, iar când ni se întâmplă asta, trebuie să nu mai reacţionăm spontan, pentru că avem timp să ne alegem răspunsurile. Cu o minte calmă şi o respiraţie potrivită, suntem deschişi ca o cavitate dintr-o rocă. 

Atunci vom fi pregătiţi să luminăm ce este spectaculos la noi şi să primim ceea ce ne poate ajută să ne scoatem în evidenţă sclipirea. Repoziţionarea traiectoriei noastre ne va permite să ne reîntoarcem la a ne trăi viaţa.