Postul Crăciunului începe în 14 noiembrie. Sfaturile părintelui Arsenie Boca despre perioada de înfrânare

Postul Crăciunului începe la 14 noiembrie pentru credincioșii ortodocși și reprezintă pentru numeroși români o perioadă de pregătire spirituală înaintea Sărbătorii Nașterii Domnului. Postul este și o ocazie de „curățire” a organismului, printr-o alimentație vegetală.

Postul Crăciunului durează 40 de zile, începând de vineri, 14 noiembrie, și până în 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, arată rânduielile bisericești.

„Postul Crăciunului amintește de postul îndelungat al patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, în așteptarea venirii lui Mesia – Izbăvitorul. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul (cele 10 porunci), scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii”, arăta Arhiepiscopia Bucureștilor.

Cei care țin acest post evită consumul produselor de origine animală, înlocuindu-le cu legume, fructe, cereale, leguminoase și alte produse considerate de post, care compun o dietă simplă.

„Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abținere de la lucrurile rele care ne îndepărtează de Dumnezeu și de oameni. Din punctul de vedere al alimentației, Postul Crăciunului este mai ușor față de cel al Paștelui, având multe dezlegări la pește, ulei și vin. Este dezlegare la pește și preparate din pește, precum și la vin, untdelemn în toate zilele de sâmbătă și duminică cuprinse în perioada 21 noiembrie – 16 decembrie inclusiv. Zilele cu dezlegare sunt marcate, de regulă, în Calendarul creștin ortodox, fie prin mențiunea «dezlegare la pește», fie prin simbolul unui pește”, arăta Arhiepiscopia Bucureștilor.

Trei mari sărbători sunt în timpul postului: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Sfântul Apostol Andrei (30 noiembrie) și Sfântul Nicolae (6 decembrie).

Potrivit preoților, postul reprezintă și un exercițiu spiritual menit să pregătească sufletul pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. Biserica îndeamnă în această perioadă la fapte bune, sprijinirea celor nevoiași și evitarea exceselor.

Sfaturile despre post ale călugărului Arsenie Boca

Arsenie Boca (1910–1989), una dintre marile personalități ale ortodoxiei din România, a dus o viață austeră în care, potrivit foștilor săi apropiați, postul reprezenta un lucru esențial. În scrierile sale, călugărul trecut în rândul sfinților oferea câteva recomandări cu privire la ținerea postului.

„Mâncarea să fie de un singur fel, din bucate neînsemnate și care se găsesc fără bătaie de cap și pe care nu le poftește sufletul. Să mănânce în fiecare zi un fel, cu înfrânare. Vinul e folositor la bătrânețe, la neputință și la frig, și atunci puțin. Iar la tinerețe, la căldură și la sănătate, mai bună este apa, dar și aceasta puțină, căci setea e mai bună decât toate poftele trupești”, relata Arsenie Boca, citat în volumul „Cărarea Împărăției” (2007).

El îi sfătuia pe români să se roage mai mult în timpul postului dinaintea marilor sărbători, considerând acest lucru un remediu pentru boli și un ajutor sufletesc.

„Ochii văd lucrurile, mintea vede gândurile. Postul curățește ochiul, rugăciunea curățește mintea. Sfinții Părinți, cei de demult, au băgat de seamă că toate relele de la stomac încep; de aceea au zis o vorbă aspră, că postul este poarta și patrafirul este ușa (către Împărăția lui Dumnezeu). Cine nu se leapădă de carne și de grăsime repede va fi încolțit de mânie și de desfrânare, celelalte două laturi ale lăcomiei stomacului”, a fost unul dintre sfaturile date de Arsenie Boca.

Foștii apropiați ai călugărului relatau că acesta ținea posturi extrem de severe, iar în mâncarea pe care și-o prepara predominau legumele, în special morcovii tocați pe răzătoare.

„El mânca foarte puțin și numai legume, numai de post. Dormea jos, pe podele, și se ruga necontenit, stând ceasuri întregi în genunchi la rugăciune”, relata un fost apropiat al acestuia, într-o notă informativă dată Securității regimului comunist.

Posturile foarte severe și traiul auster într-o chilie din Munții Făgăraș, în primii ani de călugărie, au dus la îmbolnăvirea sa.

„A fost extremist, era riguros și exagerat în pretenții de viață curată, de post, de rugăciune, de înfrânare, de spiritualism. Construcția fizică puțin rezistentă: a fost întotdeauna slab, palid, anemic; s-a îmbolnăvit de piept. Medicii i-au interzis postul și i-au recomandat hrană și odihnă”, completa autorul informării.

Postul, un obicei de secole, îmbrățișat de români

Primele mențiuni despre respectarea acestei perioade de înfrânare alimentară și trupească provin din secolele IV–V și se refereau la perioada de post închinată în primul rând sărbătorii Nașterii Domnului.

Inițial, nu toți creștinii posteau în același mod și același număr de zile, însă din 1166, Sinodul local din Constantinopol a uniformizat durata acestui post în bisericile ortodoxe, hotărând ca toți credincioșii să postească timp de 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie.

De secole, românii au fost recunoscuți pentru religiozitatea cu care țineau posturile dinaintea marilor săbători. În secolul al XVIII-lea, savantul Ignaz von Born, afirma în jurnalul său din timpul călătoriilor în Ardeal, că românii nu aveau prea multă religie, dar respectau cu stricteţe posturile.

„Afară de posturile lor repetate care se întind aproape de jumătate de an şi care sunt atât de stricte că nu îndrăznesc să mănânce deloc nici carne, nici ouă, nici lapte, abia dacă mai au vreo idee şi de alte îndatoriri religioase. Dar, postul acesta, ei îl ţin cu atâta sfinţenie, încât nimic nu-i poate face să-l uşureze sau să-l întrerupă, chiar dacă nesocotesc toate celelalte legi divine sau umane. Un tâlhar nu-şi va îngădui să se înfrupte împotriva acestei abstinenţe şi nici nu-şi va dezmierda nevasta sau pe a altuia de teamă că Dumnezeu nu i-ar mai binecuvânta isprăvile sale”, scria omul de ştiinţă.

Francesco Griselini, un alt cărturar faimos din secolul al XVIII-lea, afirma că românii posteau cu mare străşnicie.

„Nu numai că se mulţumesc doar cu pâine, zarzavaturi şi legume, dar unii merg cu înfrânarea până acolo încât se depărtează în timpul postului de soţiile lor, ba chiar nici măcar nu lasă să li se sloboadă sânge oricât de grea ar fi boala care i-ar ameninţa. Ei beau totuşi vin, bere şi rachiu, uneori chiar până la exces, ceea ce are o influenţă aşa mare asupra sistemului nervos, încât le produce noaptea năduşeli, vise şi fel de fel de vedenii jalnice şi, la temperamente mai puţin rezistente, atrag după sine o slăbiciune din cele mai îngrozitoare”, informa italianul care a călătorit în Transilvania acelor vremuri.