Istoria oului de ciocolată. De ce nu-l mâncau, la început, oamenii

0
Publicat:

Oul vopsit este simbolul sărbătorii Învierii Domnului, iar tradiția încondeierii lui este veche de secole. Cu toate acestea, folosirea ciocolatei pentru a realiza ouă de Paști nu este chiar atât de veche.

ou de ciocolată FOTO: Shutterstock

Nu există dovezi clare de când datează obiceiul de a înroşi ouăle, ci doar o serie de menţiuni în scrierile vechi, credinţe şi obiceiuri care dăinuiesc de veacuri, transmise din generaţie în generaţie, cu ajutorul folclorului.

Serin Quinn, doctorand în cadrul Departamentul de Istorie al Universității din Warwick, a studiat modul în care omenirea a ajuns să utilizeze de Paște și oul de ciocolată. 

„Nu se știe exact când oamenii au început să-și decoreze ouăle, dar cercetările au indicat secolul al XIII-lea, când regele Eduard I le-a dat curtenilor săi ouă învelite în foiță de aur”, spune cercetătoarea, citată de theconversation.com

Ea arată că ciocolata a ajuns în Marea Britanie în secolul al XVII-lea și era o noutate interesantă și foarte scumpă. În 1669, Contele de Sandwich a plătit 227 de lire sterline – echivalentul a aproximativ 32.000 de lire sterline astăzi – pentru o rețetă de ciocolată de la regele Carol al II-lea.

Oamenii nu mâncau ouăle de ciocolată

Acum ciocolata este, în general, solidă, dar la început ea era o băutură condimentată cu ardei iute, urmând tradițiile aztece și maiașe. Ea a intrat repede în tabieturile aristocrației engleze. 

Serin Quinn notează că în anul 1873, Fry's a dezvoltat primul ou de Paște din ciocolată, ca un răsfăț de lux.

Chiar și la începutul secolului al XX-lea, aceste ouă de ciocolată au fost văzute ca un cadou special și mulți oameni nici măcar nu le mâncau. O femeie din Țara Galilor a păstrat un ou din anul 1951, timp de 70 de ani, iar un muzeu din Torquay a cumpărat recent un ou care a fost realizat în anul 1924.

„Abia în anii 1960 și 1970 supermarketurile au început să ofere ouă de ciocolată la un preț mai mic, sperând să profite de tradiția paștelui”, spune Serin Quinn.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”