FOTO Săptămâna Modei de la Paris: sperietoarea Putin, petreceri de adio şi proteste feministe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prezentarea lui Jean Paul Gaultier de la Paris a fost un spectacol de muzică şi culoare FOTO: AFP

Designerul parizian Jean Paul Gaultier şi-a prezentat ultima colecţie prêt-à-porter din carieră la Săptămâna Modei de la Paris într-un spectacol epic, dar nu a fost singurul care s-a făcut remarcat. Colecţiile-protest şi aerul proaspăt adus de tinerii designeri au reafirmat supremaţia evenimentului parizian.

„Copilul teribil al modei“, cum este cunoscut Jean Paul Gaultier, a eclipsat ediţia din 2014 a Săptămânii Modei de la Paris prin anunţul surprinzător făcut cu câteva zile înaintea evenimentului: legendarul designer a decis să renunţe la colecţiile vestimentare prêt-à-porter feminine şi masculine, concentrându-se de acum doar pe colecţiile haute couture.

„După mai bine de 38 de ani de când creez colecţii prêt-à-porter pentru femei şi bărbaţi, cred că a venit timpul să pun capăt unor activităţi şi să mă concentrez în principal pe dezvoltarea croitoriei de lux, a parfumurilor şi a unor colaborări de care nu am avut timp să mă ocup“, a spus Gaultier într-o scrisoare pentru publicaţia americană „Women’s Wear Daily“.

„Ritmul frenetic de realizare a colecţiilor“ şi „constrângerile comerciale“ au avut un rol decisiv în hotărârea luată de designer, acestea nelăsându-i „nici libertatea şi nici timpul pentru a găsi idei şi a inova“, şi-a motivat decizia Gaultier. În aceste condiţii, atenţia de care s-a bucurat la Săptămâna Modei de la Paris ultima prezentare prêt-à-porter semnată de Gaultier a venit firesc. „Prezentarea, care a avut loc sâmbătă în cinematograful parizian Le Grand Rex, a fost peste orice am văzut la Săptămâna Modei de la Paris şi poate din toate timpurile“, notează Jamie Feldman, editorul de modă al publicaţiei americane „The Huffington Post“.

Modele de toate vârstele au concurat la titlul de „Miss Jean Paul Gaultier 2015“, iar dansatori şi ciclişti au completat spectacolul plin de culoare care a căpătat proporţiile unei petreceri de adio. Pălăriile extravagante asortate cu rochii asimetrice şi ţinutele sport au fost prezentate de modele „cu greutate“ în industrie, precum Gigi Hadid, Coco Rocha sau octogenarul model Carmen Dell’Orefice.

Gigi Hadid, purtând o ţinută Jean Paul Gaultier FOTO: AFP

Prezentări-protest

Modelele casei Chanel au defilat ca la protest pe un bulevard parizian transformat în podium.
„Şi băieţii ar trebui să nască“, „Doamnele mai întâi“, „Îndrăzniţi să fiţi diferite“ şi „Votaţi pentru voi“ au fost câteva dintre îndemnurile înscrise pe pancarte cu care au defilat pe „Boulevard Chanel“ Gisele, Cara Delevingne, Kendall Jenner şi alte câteva nume celebre din industrie. Un protest pentru feminism poate părea surprinzător din partea lui Karl Lagerfeld, designerul casei Chanel, în contextul în care, în urmă cu doi ani, o cataloga pe cântăreaţa Adele ca fiind „un pic cam grasă“. Ţinutele monocrome şi croielile clasice din colecţia Chanel pentru primăvara-vara 2015 au fost completate de jachete multicolore din tweed (stofă din lână fină).

Protestul feminist al casei Chanel FOTO: AP

Un subiect mai sensibil au atins în a treia zi a evenimentului (26 septembrie) designerii Johnny Talbot şi Adrian Runhof, care l-au adus în centrul atenţiei la Paris pe Vladimir Putin. Pe câteva rochii din colecţia sport de lux prezentată pe podium de casa de modă Talbot Runhof a fost imprimat chipul liderului de la Kremlin, alături de mesaje precum „Vizitaţi Parisul înainte să o facă el!“.

Protestul a fost o reacţie la tricourile vândute într-un magazin din Moscova, imprimate, de asemenea, cu chipul lui Putin. Pe unul dintre ele, preşedintele rus apare purtând o cămaşă cu imprimeu tropical, cu mesajul „Salutări din Crimeea“. „Faptul că unii oameni cumpără şi poartă cu mândrie aceste tricouri este un mesaj interesant în industria modei, iar noi ne-am gândit să ne folosim colecţia noastră sport ca o formă de protest“, au declarat cei doi designeri pentru publicaţia „Women’s Wear Daily“.

Colecţia Talbot Runhof FOTO: AP

În aceeaşi zi, o altă colecţie a reuşit să atragă toate privirile prin referirile la conflictele militare: cea semnată de Hussein Chalayan. Printre rochiile vaporoase în nuanţe de gri şi bej create de designerul turc s-au „strecurat“ şi câteva imprimate cu femei purtând vălul musulman niqab. Colecţia lui Chalayan a numărat şi câteva salopete din mătase la care a asortat pălării cu imprimeuri militare.

Creaţie Hussein Chalayan FOTO: AP

„Puneţi capăt ecocidului“ (n.r. – distrugerii mediului natural) a „strigat“ Vivienne Westwood prin intermediul colecţiei sale prezentate la Săptămâna Modei de la Paris. „Este încă o linie vestimentară care întruchipează dorinţa arzătoare a lui Vivienne Westwood de a aduce modei semnificaţii profunde. Prezentarea a fost un tribut adus copiilor, viitorii cetăţeni şi cei care vor fi responsabili pentru planeta noastră“, notează Aude Schaller în ediţia franceză a revistei de modă „Vogue“. Modelele cu chip de păpuşi, cu obraji foarte roz şi cu gene pictate au îmbrăcat ţinute de inspiraţie punk cu accente rurale sau medievale.

Ţinută Vivienne Westwood FOTO: AP

Aer proaspăt în modă

Sezonul de primăvară-vară 2015 este plin de energie în viziunea lui Paco Rabanne, care a venit la Paris cu o colecţie atletică inspirată de ţinutele purtate în sălile de fitness. Croielile drepte au lăsat la vedere abdomenul conturat, iar părul lăsat pe umeri neglijent sau prins în coadă a completat vibraţia sport a colecţiei. Julien Dossena, noul designer al casei Rabanne, a primit numai cuvinte de laudă din partea criticilor de modă. „O nouă stea răsare la Săptămâna Modei de la Paris?“, se întreabă retoric Sarah Mower în ediţia americană a revistei „Vogue“, care anunţă un nou val de tineri designeri.

Ţinută Paco Rabanne FOTO: Photoland Corbis

Dincolo de aceste spectacole „colorate“, cele mai multe colecţii s-au concentrat în jurul combinaţiei alb-negru. Givenchy este una dintre casele care propun acest contrast elegant pentru primăvara-vara 2015. Colecţia aduce în prim-plan broderiile care amintesc de cele aplicate pe marginea sumanelor şi vestelor româneşti din lână. Dungile verticale şi pantalonii scurţi sunt alte două propuneri de la Givenchy.

Albul şi bejul au fost culorile definitorii ale ţinutelor Dior prezentate la Paris. Fustele voluminoase care amintesc de perioada „La Belle Époque“ (1871-1914) au contrastat cu pantalonii scurţi asortaţi cu robe roşii.

Rochie Dior FOTO: Guliver Getty Images

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?