Ce mânca elita în timpul răscoalei din 1907: măsline albe, stridii, păuni, mistreţ indian, curmale de Thebaida, smochine din Lipari

Cu toate că exercițiul financiar 1905/1906 se încheiase cu un excedent de 45 de milioane de lei, lumea satelor era bulversată, în primăvara anului 1907, de marea răscoală. În schimb, ,,elita” ţării se distra fără probleme.

Conform unui articol publicat de Georgeta Filitti în ,,Magazin Istoric” în numărul din martie 2007, elita românească petrecea mai tare ca niciodată. ,,Să fie nepăsarea, dorinţa de a ignora dramele cumplite întâmplate la sate ori o etică ciocoiască? E greu de spus. Parcă niciodată lumea nu s-a dezlănțuit mai mult, distrându-se, etalându-și luxul și inventivitate în consumație, primiri fastuoase, spectacole grandioase“, se întreabă autorul.

Conform aceluiași articol, „actriţa Eleonora Duse, supranumită împărăteasa teatrului, cucereşte inima bucureştenilor în Dama cu camelii.  Dar atracţia principală rămân balurile şi primirile, mai ales cele unde vine perechea princiară Ferdinand şi Maria“.

Punctul central al vremii a fost ceaiul dat de C. Dissescu, a cărui faimă ajunsese până în presa franceză. Meniul grandios conținea: măsline albe, stridii, păuni, mistreţ indian, curmale de Thebaida, smochine din Lipari, rodii, struguri, vin de Falern, Lacrima Chisti.

Feţele de masă aveau ornamente bizantine şi serviciul era de argint aurit, ce avea figura Madonei şi a Pruncului Isus cu crucea bizantină, «a principesei Maria».

La plecare, gazdele au oferit principesei moştenitoare, şi aceasta «a binevoit să primească», două mozaicuri de la Ravenna, reprezentându-i pe împăratul Justinian şi pe soţia sa Theodora, şi un şirag de mătănii de chilimbir de la Constantinopol.

 În anul 1907, ţăranii din Flămânzi s-au răsculat nemulţumiţi că pământurile pe care munceau se află în proprietatea câtorva oameni, dar şi de abuzurile arendaşilor. În ciuda măsurilor luate, revolta a cuprins toată ţara, cu excepţia Dobrogei. Acest ținut a revenit în cadrul României după Războiul de Independenţă, în anul 1878, după patru secole de stăpânire otomană, timp în care pământul dintre Dunăre şi Mare a fost deţinut de sultan.

Ulterior, după ce Dobrogea s-a alipit României,  terenurile au reintrat în posesia celor care le deţinuseră anterior, fie că este vorba de români, turci, tătari sau germani. Pe acest tărâm, nemulţumirile oamenilor gliei nu atinseseră punctul culminant, întrucât nu erau mari latifundiari, cu excepţia lui Mihail Kogălniceanu, proprietar pe terenurile unde astăzi este localitatea Eforie.