Castrarea chimică: cum acționează asupra pedofililor și cât de eficientă este

0
Publicat:

Castrarea chimică este folosită ca pedeapsă împotriva celor care abuzează sexual copii, în 15 țări din lume. Metoda este însă controversată. Studiile medicale dar și organizațiile civice arată că această metodă ar avea și alte efecte secundare controversate, încălcând drepturile omului.

Castrarea chimică este aplicată în mai multe țări FOTO yahoo.com

Peste 370 de milioane de fete și femei în viață astăzi, au fost victime ale unui viol sau ale altei forme de agresiune sexuală înainte de vârsta de 18 ani, arată statisticile UNICEF, publicate în anul 2024. Adică 1 din 8 femei aflată astăzi în viață, a fost abuzată sexual în timpul copilăriei. Și aici ne referim la abuzuri fizice, nu la cele „fără contact” din mediul online, verbal sau telefonic.

„Violența sexuală împotriva copiilor este o pată pe conștiința noastră morală. Provoacă traume profunde și de durată, adesea din partea cuiva pe care copilul îl cunoaște și în care are încredere, în locuri unde ar trebui să se simtă în siguranță”, a declarat Catherine Russell, directoarea executivă a UNICEF.

Tot conform datelor oferite de UNICEF cel mai mare număr de victime ale abuzului sexual în copilărie este în Africa Subsahariană cu 79 de milioane de fete și femei afectate, urmată de Asia de Est și de Sud-Est, Asia Centrală, Europa și America de Nord. Pe ultimele locuri se află America Latină, Caraibe, Africa de Nord, Asia de Vest și Oceania. În Europa și America de Nord peste 68 de milioane de femei, încă în viață, au fost abuzate sexual în copilărie. Majoritatea abuzurilor au avut loc la victime cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani.

 „Supraviețuitorii duc adesea trauma violenței sexuale la vârsta adultă, confruntându-se cu riscuri mai mari de boli cu transmitere sexuală, abuz de substanțe, izolare socială și probleme de sănătate mintală, cum ar fi anxietatea și depresia, precum și cu dificultăți în formarea unor relații sănătoase. Dovezile arată că impactul este amplificat și mai mult atunci când copiii amână dezvăluirea experiențelor lor, uneori pentru perioade lungi de timp, sau păstrează complet secretul abuzului”, spune specialiștii de la UNICEF.

Tocmai de aceea o parte a țărilor de pe glob au luat măsuri radicale în privința celor găsiți vinovați de abuz sexual asupra copiilor. Printre aceste măsuri se află și castrarea chimică a condamnatului. Această procedură este aplicată obligatoriu în 15 țări din lume, la care se adaugă și altele care oferă castrarea chimică ca o variantă voluntară, la eliberare sau reducerea pedepsei. Recent, și în România, deputatul de Brăila, liberalul Alexandru Popa, a anunțat inițierea unui proiect de lege privind „introducerea pedepsei de castrare chimică pentru toți cei care abuzează sexual minorii sub 14 ani”. Această măsură a iscat însă și controverse de-a lungul timpului.

Medicamentele care taie pofta de sex la pedofili

Castrarea chimică se practică de la mijlocul anilor 40. Mai precis, a fost utilizată în anul 1944 ca alternativă mai umană la castrarea chirurgicală, care presupunea înlăturarea definitivă a testiculelor. Castrarea chimică este propriu-zis un procedeu farmacologic prin care este inhibată dorința și capacitatea sexuală la bărbat. De-a lungul timpului au fost utilizate mai multe substanțe inhibitoare a funcției sexuale masculine, fie sub formă injectabilă, fie pastile pe cale orală. Tratamentul durează de la câteva luni la câțiva ani, prin injectare sau ingestie de medicamente specifice odată la trei zile. 

„Utilizarea medicamentelor hormonale pentru a reduce recidiva în violența sexuală este cunoscută sub numele de castrare chimică. Prima încercare raportată de manipulare hormonală pentru a reduce comportamentul sexual patologic a avut loc în 1944, când a fost prescris dietilstilbestrol pentru a reduce nivelul de testosteron. Acetatul de medroxiprogesteron și acetatul de ciproteron au fost utilizate în Statele Unite, Canada și unele țări europene pentru a diminua fanteziile sexuale și impulsurile sexuale la infractorii sexuali. O dezvoltare mai recentă și promițătoare în tratamentul parafiliilor este utilizarea agoniștilor hormonului de eliberare a hormonului luteinizant (LHRH), cum ar fi acetatul de leuprolidă și goserelina”, precizează specialiștii coreeni Joo Yong Lee și Kang Su Cho, în lucrarea de specialitate „Chemical Castration for Sexual Offenders: Physicians' Views”.

Castrarea chimică a fost aleasă, pe lângă practica mai puțin mutilantă fizic, decât procedura chirurgicală, pentru capacitatea de a inhiba producția de testosteron, hormonul care dacă se află în exces în organismul unui bărbat ar duce la o agresivitate crescută și chiar la un comportament de prădător sexual.

„Testosteronul este principalul hormon asociat cu libidoul și funcția sexuală, iar mai multe studii au raportat că infractorii sexuali violenți au niveluri mai ridicate de androgeni decât grupurile de comparație nonviolente, iar nivelurile de androgeni se corelează pozitiv atât cu violența anterioară, cât și cu severitatea agresiunii sexuale . Cu toate acestea, o relație clară cauză-efect între nivelurile de testosteron și infracțiunile sexuale rămâne incertă . Cu toate acestea, diverse teorii cuprinzătoare ale infracțiunilor sexuale au încorporat factori hormonali, în ciuda unor dovezi surprinzător de puține, iar atât castrarea chirurgicală, cât și cea chimică reduc, fără îndoială, interesul sexual, performanța sexuală și recidiva”, adaugă Joo Yong Lee și Kang Su Cho, în lucrarea menționată.

Castrarea chimică, spre deosebire de cea, foarte cunoscută, chirurgicală, este reversibilă.

Adică în momentul în care se oprește tratamentul cu medicamentele sau serurile inhibitoare hormonal atunci funcția sexuală a individului revine la normal. Castrarea chimică este utilizată mai ales în scop medical. Chirurgul și urologul american de origine canadiană, Charles B. Huggins a descoperit că dezvoltarea cancerului de prostată poate fi încetinită semnificativ prin blocarea activității androgenilor cu doze ale hormonului feminin estrogen (pentru descoperirile sale, Huggins a primit o parte din Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1966). Unul dintre cele mai folosite medicamente pentru castrarea chimică a pedofililor în Statele Unite a fost acetatul de medroxiprogesteron(MPA). Acest medicament este de fapt o substanță injectabilă, utilizat și ca anticoncepțional, dar care la bărbat scade drastic libidoul.

„MPA, medicamentul impus de Legislatura Floridei pentru utilizare în castrarea chimică, este mai cunoscut sub numele de Depo-Provera. Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) a aprobat inițial medicamentul pentru sângerări uterine neregulate, amenințarea de avort spontan și amenoreea sau absența menstruației. Astăzi, este comercializat în întreaga lume ca contraceptiv feminin. FDA nu a aprobat MPA specific pentru utilizare în castrarea chimică. Cu toate acestea, nu este considerat un medicament experimental și, prin urmare, poate fi prescris de orice medic în conformitate cu Ghidurile FDA referitoare la „utilizarea medicamentelor aprobate pentru indicații neetichetate”. La bărbați, medicamentul reduce producția hormonului testosteron în testicule și glandele suprarenale și, prin urmare, reduce nivelul de testosteron care circulă prin fluxul sanguin. Pe măsură ce nivelul de testosteron scade, scade și libidoul la majoritatea bărbaților. MPA suprimă eficient erecțiile, ejaculările și reduce frecvența și intensitatea gândurilor erotice”, arată Larry Helm Spalding în „Florida's 1997 Chemical Castration Law: A Return to the Dark Ages”. 

Ce țări practică castrarea chimică și care au fost efectele

Castrarea abuzatorilor sexuali este o practică istorică. A început încă de acum 5000 de ani în Sumerul Antic, a continuat de-a lungul Antichității și mai apoi în Evul Mediu. Castrarea era aplicată inclusiv amanților prinși în flagrant la femeile căsătorite. Evident, de-a lungul istoriei vorbim de o castrare chirurgicală, brutală, realizată prin îndepărtarea definitivă și totală a testiculelor. Castrarea era și o practică pentru crearea de eunuci, adică servitori mai obedienți, lipsiți de agresivitate dar și capacitate sexuală, pentru paza haremului, de exemplu. Nu în ultimul rând de-a lungul evului mediu și până în secolul al XIX lea s-a practicat castrarea chirurgicală a copiilor pentru a le păstra intactă vocea angelică și după pubertate. Erau acei castrati ai muzicii de operă italiană.

„Primele relatări despre castrarea umană datează din secolul XXI (î.Hr.) în orașul antic Lagash, Sumeria, când era folosită pentru crearea eunucilor de curte. Castrarea a figurat proeminent în majoritatea culturilor antice, de la mit la jurisprudență. Zeul Uranus a fost castrat de fiul său, Cronos (Saturn), cu o seceră de diamant, aruncând gonadele tăiate în mare. Există cel puțin dovezi conjuncturale ale castrării pe motive medicale, criminale și chiar volitive, din istoria faraonică și clasică, până în epoca medievală și modernă. Observațiile medicale primitive au recunoscut diferitele fenotipuri ale eunucilor prepubertali și postpubertali, în special la nivelul vocii, ceea ce poate explica popularitatea unor castrați în istoria muzicii corale. Castrarea a fost o procedură bine stabilită în domesticirea animalelor timp de milenii, dar abia în 1941 Charles Huggins și alții au demonstrat pentru prima dată efectele orhiectomiei bilaterale în controlul cancerului de prostată. Castrarea medicală, acum cu inhibitori speciali ai receptorilor androgenici, continuă să fie un pilon în tratamentul cancerului de prostată metastatic și refractar la hormoni”, arată un grup de specialiști urologi italieni în „From Terror to Treatment: a History of Human Castration”, pentru Research Gate.

Castrarea chirurgicală a fost înlocuită în cele mai multe părți ale globului cu această castrare chimică care poate avea, cum spun specialiști efect reversibil.

Primul caz de castrare chimică a fost înregistrat în anul 1944, în Statele Unite. Mai apoi, abia în 1996, statul California a devenit primul din țară care a introdus castrarea chimică drept pedeapsă. În 1997, Florida i-a urmat exemplul. În total opt state americane, parte a Statelor Unite, au introdus castrarea chimică pentru abuzatorii sexual. În Europa, castrarea chimică a fost introdusă prima dată în Polonia în 2009. Legi asemănătoare sunt în Rusia și Ucraina. De precizat faptul că în Cehia este în vigoare castrarea chirugicală, ireversibilă, pentru abuzatorii sexual. În Germania, castrarea chimică a abuzatorilor nu este obligatorie, ci benevolă. A fost însă aleasă de mulți pedofili pentru că le reducea pedeapsa. Iar efectele au fost resimțite. Mai precis, recidiva a scăzut de la 84% la 3%. În Marea Britanie, Franța, Suedia, Danemarca, această procedură este de asemenea opțională. La nivel global, țări precum Pakistan, Indonezia și Nigeria, de asemenea au în legislație pedeapsa care presupune castrarea chimică a pedofililor abuzatori.

„Se pare că, castrarea chirurgicală produce rezultate definitive, chiar și în cazul infractorilor pedofili recidiviști, prin reducerea ratelor de recidivă la 2% până la 5%, comparativ cu ratele așteptate de 50%. Castrarea chimică cu agoniști LHRH reduce testosteronul circulant la niveluri foarte scăzute și, de asemenea, are ca rezultat niveluri foarte scăzute de recidivă, în ciuda factorilor psihologici puternici care contribuie la infracțiunile sexuale. Castrarea chimică are unele avantaje față de castrarea chirurgicală. În primul rând, deși castrarea chimică este potențial pe viață pentru unii infractori, ea ar putea permite infractorilor sexuali să aibă o activitate sexuală normală în contextul psihoterapiei. În al doilea rând, unii infractori sexuali pot fi supuși în mod voluntar castrării chimice. În al treilea rând, castrarea chimică poate fi o restricție mai realistă decât brățările electronice de gleznă sau castrarea chirurgicală. În al patrulea rând, spre deosebire de castrarea chirurgicală, efectele medicației anti-libido sunt reversibile după întreruperea administrării”, se arată în studiul „Chemical Castration for Sexual Offenders: Physicians' Views”.

Care sunt efectele adverse și de ce au apărut controverse

Mulți activiști sociali, dar și juriști au contestat măsura castrării chimice, în multe locuri de pe Glob. Pe lângă faptul că o consideră o metodă barbară pentru secolul în care trăim, sunt puse în discuție efectele adverse posibile ale castrării chimice. Acestea includ creșterea în greutate, depresie, hiperglicemie, impotență sau insomnie.

„Efectele secundare includ creșterea poftei de mâncare, creștere în greutate de cincisprezece până la douăzeci de kilograme, oboseală, depresie mentală, hiperglicemie, impotență, spermă anormală, volum ejaculator scăzut, insomnie, coșmaruri, dispnee (dificultăți de respirație), bufeuri de căldură și frig, pierderea părului de pe corp, greață, crampe la picioare, funcție neregulată a vezicii biliare, diverticulită, agravarea migrenei, hipogonadism, creșterea tensiunii arteriale, hipertensiune arterială, flebită, sechele diabetice, tromboză (care duce la infarct miocardic) și micșorarea prostatei și a vaselor seminale”, preciza avocatul american Larry Helm Spalding în lucrarea deja amintită. În plus, sunt specialiști și activiști care spun că doar inhibarea funcției sexuale nu va rezolva problema de fond. „Există mai multe motive pentru implicarea în infracțiuni sexuale, dintre care doar unul este interesul pedofil. În unele cazuri scăderea nivelului de testosteron nu va rezolva problema”, precizează medicul Renee Sorrentino, psihiatru , pentru revista „Vox”. 

„În același mod în care îndepărtarea mâinilor unui hoț de pâine ar putea teoretic ajuta la prevenirea viitoarelor infracțiuni, reducerea virilității organelor genitale ale unei persoane face ca anumite acte să fie mai puțin fezabile. Dar, spre deosebire de alte abordări terapeutice, castrarea chimică (sau castrarea chirurgicală, de altfel) nu abordează instinctele antisociale care stau adesea la baza unor astfel de infracțiuni”, adaugă și James Hamblin, lector la Școala de Sănătate Publică de la Yale, pentru „The Atlantic”.

Există, evident păreri pro și contra. Sunt și cei care spun că un abuzator sexual poate marca pe viață destinul unui copil și merită tratamentul cel mai dur, în condițiile legislației actuale. „Dacă vor să marcheze acești copii pe viață, trebuie să fie și ei(n.r. abuzatorii sexuali) marcați pe viață”, a declarat deputatul Steve Hurst, care a introdus proiectul de lege în Camera Reprezentanților din Alabama, în anul 2019.

Castrarea chimică s-a dovedit eficientă în Coreea de Sud, de exemplu, arată studiile, cel puțin la nivelul poftei sexuale a deținuților condamnați în urma abuzurilor sexuale. Asta arată un studiu din 2014. „Castrarea chimică și scăderea asociată a nivelurilor serice de T au redus frecvența și intensitatea gândurilor sexuale la 76% și 71% dintre pacienții din grupul A și, respectiv, la 78% și 72% dintre pacienții din grupul B”, spun specialiștii coreeni într-un studiu publicat pe „Science Direct”. 

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor