Spectacole-vedetă în teatrul independent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul de Teatru Independent „Undercloud“ a intrat în cea de-a doua săptămână. Terasa „La Motoare“ din Capitală găzduieşte 23 de spectacole. Până la 31 august, puteţi vedea în aer liber, lângă Teatrul Naţional, spectacole cu Maia Morgenstern, Cristi Iacob, Marius Manole şi Adriana Trandafir.

Prima săptămână de festival a contorizat un mare spectacol, care a ajuns la inima publicului. Organizatorii au fost nevoiţi să opereze o schimbare semnificativă în program, dar modificarea s-a dovedit a fi o mişcare extrem de inspirată. „Neverland", spectacolul după piesa lui Jonathan Dorf, nu a mai primit acordul autorului pentru a fi jucat.

Prin urmare, locul pe scenă a fost acaparat de actorii Marius Manole şi Rodica Mandache, care au prezentat un spectacol-lectură după jurnalul lui Mihail Sebastian şi jurnalul actriţei Leni Caller, „Marea iubire a lui Sebastian", în regia Dianei Mihailopol.

Cei doi actori, dar şi foarte tinerii Florentina Ţilea şi George Corodeanu, au oferit o seară magică la Terasa „La Motoare", neîncăpătoare pentru spectatori.

Alegând să participe la festival cu un spectacol-lectură atipic pentru teatrul independent şi să scoată din sertar sensibilitatea interbelică, producţia a mizat pe farmecul unei poveşti de iubire ce a rămas ascunsă în paginile „Jurnalului" lui Mihail Sebastian, talentatul scriitor ucis într-un accident absurd în ziua de 29 mai 1945, şi în paginile de memorialistică ale câtorva contemporani.

Prin intermediul fragmentelor preluate din această scriere şi din jurnalul lui Leni Caler, una dintre cele mai apreciate actriţe interbelice, protagoniştii au pus în lumina reflectoarelor o relaţie amoroasă plină de mister.

Ce a mai rămas de văzut

Tudor Aaron Istodor şi Antoaneta Cojocaru, în spectacolul „Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?“ 



Cele mai importante spectacole ale acestei săptămâni prilejuiesc întâlnirea cu actori care au înţeles că experienţa lor poate aduce un plus de „cai-putere" motorului teatrului independent. Joi, 26 august, de la ora 21.00, Cristi Iacob şi Adriana Trandafir vor juca din nou în spectacolul-etalon pentru Compania D'AYA, „Dragostea durează 3 ani", producţie regizată de Chris Simion, care analizează raporturile de putere emoţională în interiorul cuplului modern, după ce se duce „anestezia" primilor ani de iubire.

„Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?" îi are în distribuţie, printre alţii, pe actorii Maia Morgenstern, Antoaneta Cojocaru, Tudor Aaron Istodor, iar regia este semnată tot de Chris Simion (sâmbătă, 28 august, ora 21.00). Maratonul de dans, care are ca premiu 50.000 de euro, îi împinge pe participanţi să recurgă la gesturi extreme; ei calcă peste principii, în goana după bani. Nu rataţi, marţi, 31 august, de la ora 21.00, „Mecanica inimii", un alt spectacol-lectură, cu Marius Manole, după romanul lui Mathias Malzieu.

Final de festival

Marţi, 24 august, ora 21.00 - „Te iubesc! Te iubesc?", regia Chris Simion.

Miercuri, 25 august, ora 21.00 - „Hoţii", regia Cristi Juncu; ora 23.00 - „Hipioţi şi Bolşevici", regia Felix Crainicu.

Joi, 26 august
, ora 21.00 - „Dragostea durează 3 ani"; ora 23.00 - „7 blesteme... cerute, făcute şi legate", regia Chris Simion.

Vineri, 27 august
, ora 21.00 - „Ecstasy", regia Dan Tudor.

Sâmbătă, 28 august, ora 21.00 - „Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?".

Duminică, 29 august, ora 21.00 - „De bunăvoie şi nesilită de nimeni". Cu: Tania Popa, Vitalie Bichir.

Luni, 30 august, ora 21.00 - „(Cu)Cuie-n frunte". Cu: Tudor Aaron Istodor şi Radu Iacoban.

Marţi,  31 august, ora 21.00 - „Mecanica inimii", cu Marius Manole; ora 23.00 - „Novecento". Cu: Cristi Iacob şi Mircea Tiberian.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete