Florin Iaru: „Poezia este legată indisolubil de tinereţe”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De la stânga la dreapta: Daniel Cristea-Enache, Florin Iaru, Dan Mihai Cipariu şi Cezar Paul-Bădescu FOTO: adevarul.ro/Corina Zorzor

Dezbaterea pe tema „Cine mai crede în poezie?”, în cadrul căreia au vorbit criticul Daniel Cristea-Enache, poetul Florin Iaru şi preşedintele secţiei de poezie de la Uniunea Scriitorilor, Dan Mihai Cipariu, moderaţi de Cezar Paul-Bădescu, a avut loc actăzi, de la ora 17.00, la standul Editurii Adevărul, din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus.

Participanţii la dezbatere au vorbit despre locul poeziei în societatea română actuală, despre poeţi şi cititori, despre reprezentări asupra poeziei şi modalităţi în care acest gen ar putea câştiga un public mai larg. 

„În general, toţi adolescenţii au nevoie de poezie, din dorinţa de a exprima adevărul”, a apreciat Florin Iaru. El consideră, de asemenea, că fiecare poet al vremurilor noastre încearcă să se povestească pe el însuşi, să se plaseze în buricul lumii. Partea cea mai tristă este că poeţii se citesc între ei; ei se înteleg cel mai bine, de parcă ar fi o castă”, a precizat Iaru, după care a început să recite versuri din diverşi autori români, de la Eminescu la Cărtărescu.

"Avem o proastă reprezentare asupra percepţiei poeziei" 

Întrebat de Cezar Paul-Bădescu cum apreciază receptarea poeziei în zilele noastre, Dan Mihai Cipariu a spus că „poezia nu inseamnă numai genul literar, ci este o explozie, o stare care poate să exprime mai multe formule artistice şi mai multe stări sufleteşti”. De asemenea, el consideră că, atât timp cât oamenii încă mai nutresc sentimente unul faţă de celălalt, fie că este vorba de iubire sau de ură, poezia va exista pentru a ne ajuta să comunicăm între noi şi a ne cunoaşte mai bine.  

Criticul literar Daniel Cristea-Enache ne-a oferit o perspectivă mai largă referitoare la percepţia poeziei în rândul românilor. „Avem o proastă reprezentare asupra sferei publice a poeziei, influenţată de perioada comunistă, când literatura exprima tot ce ştiinţele istorice, politice si toate celelalte nu puteau exprima”, a spus Cristea-Enache.

Un adevăr: literatura nu interesează pe toată lumea

Totodată, criticul a explicat faptul că setea de lectură a populaţiei din vremea comunismului se datora lipsei de informare cu care se confrunta lumea atunci. „Era nevoia de adevăr a societăţii confiscate de stat. Abia acum literatura a ajuns în postura pe care o are în societatea democratică: literatura nu interesează pe toata lumea”, a punctat Daniel Cristea-Enache. 

Iaru a apreciat apoi că „poezia nu se schimbă în timp, ci îşi schimbă doar mijloacele”, continuând prin a citi o poezie scrisă acum mult timp, care, din punctul său de vedere, putea la fel de bine să fie contemporană. 

În încheiere, Florin Iaru a precizat că, pentru a avea priză la public, limbajul poeziei trebuie adaptat la lumea actuală.

Mai multe pentru tine:
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică