Echipa ”Breaking News” pleacă în caravană. Care sunt primele oraşe în care ajunge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la apariţia în cinematografe, pe 29 septembrie, a filmului ”Breaking News”, în regia Iuliei Rugină, echipa filmului va pleca într-o caravană prin ţară. Regizoarea, alături de Oana Răsuceanu şi actorii Andi Vasluianu şi Voica Oltean vor călători, timp de o săptămână, în 11 oraşe ale ţării.

Echipa filmului va ajunge la Ploieşti (24 septembrie), la Caransebeş şi Reşiţa (25 septembrie), la Timişoara şi Arad (26 septembrie), la Cluj (28 septembrie), la Iaşi (29 septembrie), la Botoşani şi Suceava (30 septembrie), la Vatra Dornei şi Gura Humorului (1 octombrie).

După moartea tragică a cameramanului său, în timpul unei filmări, Alex Mazilu este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viaţa acestuia. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orăşel de pe litoralul Mării Negre, reporterul încearcă să reconstituie viaţa colegului său, prin ochii celor care i-au supravieţuit. Ce alegi să redai din viaţa unui om? Cum îşi vede fiica lăsată în urmă tatăl dispărut? Cât de departe merită să mergi pentru a-ţi face meseria? 

„A fost primul film la care nu am ieşit din sală. De obicei ziceam că mă duc la toaletă şi nu mai intram. Nu suportam să mă văd. La Breaking News am stat până la final.”, povesteşte Andi Vasluianu.

„Povestea nu este atât de mult despre jurnalism cât despre ce se întâmplă într-un om când trăieşte un accident de genul ăsta.”, spune actorul, care a apărut în mintea scenaristelor abia la ultimele rescrieri ale scenariului la care au lucrat mai bine de 10 ani.

Actriţa Voica Oltean şi regizoarea Iulia Rugină la TIFF SIbiu.

„Sună aşa romantic şi frumos: cum ai stat 10 ani alături de scenariul ăsta, dar n-a fost tot timpul o iubire între mine şi scenariul ăsta, au fost momente în care m-a chinuit destul de tare. Dar odată ce am găsit varianta asta, ultima, lucrurile au luat-o într-o direcţie clară.”, povesteşte Iulia într-un interviu pentru AARC.

„Am simţit că povestea s-a maturizat odată cu noi, am crescut împreună.”, mai spune Iulia.

Autoarele scenariului, rescris de-a lungul timpului, sunt Ana Agopian, Oana Răsuceanu şi Iulia Rugină, imaginea este semnată de Vivi Drăgan Vasile, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, iar scenografia, de Andreea Popa.

Alături de Andi Vasluianu şi Voica Oltean, aceasta din urmă recompensată pentru primul ei rol cu Menţiunea specială a Juriului la Karlovy Vary, joacă Ioana Flora, Oxana Moravec, Floriela Grapini, Maria Rotaru, Constantin Cojocaru. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite