Academia Română - Trei candidaţi, în cursa pentru funcţia de preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bogdan Simionescu, unul dintre cei patru actuali vicepreşedinţi ai Academiei, Ioan Aurel Pop, rector al Universităţii „Babeş Bolyai“ din Cluj-Napoca, şi Victor Voicu, actual secretar general al Academiei, sunt cei trei candidaţi pentru funcţia de preşedinte al Academiei Române, care va fi votat joi, după ce Cristian Hera, preşedintele interimar, a decis să nu se înscrie în cursă.

Sesiunea dedicată alegerii noului preşedinte al Academiei va începe joi, la ora 10.00, după ce se va constata întrunirea cvorumului.

Din totalul de 200 de membri (titulari, corespondenţi şi de onoare), trebuie să fie prezenţi şi să voteze 101, potrivit purtătorului de cuvânt al Academiei Române.

În Adunare Generală, cu uşile închise, cei trei candidaţi îşi vor prezenta planurile - depuse până la 21 martie. Ei vor răspunde întrebărilor academicienilor, după care va începe votul.

Dacă unul dintre cei trei candidaţi va obţine două treimi dintre voturi, atunci va fi declarat câştigător. În caz contrar, primii doi care vor avea cele mai multe voturi vor intra în turul al doilea, care va avea loc în aceeaşi zi.

Un membru al Academiei poate să deţină doar două mandate la conducere.

Înainte de data limită desemnată pentru depunerea proiectelor, Cristian Hera, în vârstă de 84 de ani, a decis să nu candideze pentru această funcţie.

Academicianul Cristian Hera, inginer şi doctor în agronomie, a asigurat interimatul după ce fizicianul Ionel Valentin Vlad, preşedinte al Academiei Române, a murit pe 24 decembrie 2017, la vârsta de 74 de ani.

Cei patru vicepreşedinţii, precum şi secretarul general al Academiei sunt aleşi tot o dată la patru ani. Alegerile pentru aceste funcţii vor avea loc, anul acesta, pe 20 aprilie.

Alegerea preşedintelui va avea loc, anul acesta, la o zi după ce Academia Română marchează împlinirea a 152 de ani de la înfiinţare.

Academia Română are 14 secţii, acoperind domenii precum literatură, lingvistică, istorie, geonomie, fizică, chimie, biologie, medicină, agronomie, ştiinţe economice, ştiinţe juridice, arte plastice şi cinematografie, ştiinţa şi tehnologia informaţiei.

Prin lege şi statut, în aceste secţii pot fi înscrişi maximum 181 de membri titulari şi corespondenţi şi 135 de membri de onoare, dintre care cel mult 40 din ţară. În prezent, Academia Română are 87 membri titulari, 77 membri corespondenţi, 38 membri de onoare din ţară şi 87 membri de onoare din străinătate.

Mai multe pentru tine:
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare